Analist: Dacă trecem de 11 lei pe litru la motorină şi benzină, eu cred că putem declara cod roşu în economia românească

Analistul financiar Adrian Negrescu a opinat, la Digi24, că preţul petrolului şi al gazelor va continua să crească pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, avertizând că, dacă litrul de carburant depăşeşte 11 lei, economia românească s-ar afla într-un adevărat cod roşu. În viziunea sa, măsurile precum reducerea accizei şi diversificarea importurilor sunt esenţiale pentru protejarea populaţiei şi a companiilor locale.
Jurnalistă: Ministrul Energiei din Qatar susţine faptul că am putea vedea pe bursele internaţionale un baril de petrol care să ajungă chiar şi la 150 de dolari. În acel moment, o tonă de motorină ar ajunge, bineînţeles, la 1.650 de dolari, iar la noi, în ţară, preţul de la pompă ar ajunge la aproximativ 12 lei. Cât de repede s-ar putea întâmpla acest lucru ţine doar de bursa internaţională.
Pentru că, dacă ne uităm la cotaţiile barilului în ultimul an, vedem aceleaşi lucruri şi la preţurile noastre de la pompă. Vedem faptul că în aprilie am avut o creştere, s-a simţit şi la noi la pompă. Vedem iarăşi, ulterior, în luna august, această creştere a barilului, vedem şi la noi o creştere la pompă.
Iar în acest moment, direcţia preţului barilului de petrol vedem că este una crescătoare. Acelaşi lucru se întâmplă, bineînţeles, şi la noi la pompă. La ce ne aşteptăm? De fapt, ce se poate întâmpla pe piaţa internaţională? Întâi, pentru că vedem că la noi se copiază imediat sau se transferă imediat la preţul de la pompă orice se întâmplă pe ea.
Adrian Negrescu: Ca peste tot în Europa, peste tot au crescut preţurile. Deci nu e o situaţie specifică României. Peste tot au crescut preţurile chiar mai mult la motorină şi benzină, mai ales în ţările occidentale. Cert este că ne aşteptăm la o evoluţie de tip „dinţi de fierăstrău”, aşa se numeşte în termeni economici. Altfel spus, vom avea perioade de creştere, puţin de scădere. Tendinţa va fi însă de apreciere a preţului petrolului pe măsură ce acest război va continua.
Cu cât se întinde mai mult, cu atât blocajul acela din strâmtoarea Ormuz, unde sunt peste o mie de nave care aşteaptă să treacă pline cu petrol şi gaze naturale lichefiate, să treacă prin regiunea respectivă spre Europa, spre celelalte destinaţii, cu atât petrolul se va scumpi şi gazele de asemenea.
Petrolul este, în momentul de faţă, la 92 de dolari pe baril, faţă de 118 cât era acum o zi. Suntem în zona speculaţiilor. Iar dacă ajungem la 125 de dolari pe baril, chiar astăzi noi am făcut o analiză pe zona asta, ne-am putea duce peste 10 lei litrul de carburant. Este o evoluţie imprevizibilă. Este o evoluţie ce ţine, într-adevăr, de rezolvarea situaţiei din Orientul Mijlociu şi o evoluţie care ne dă mari bătăi de cap din punct de vedere economic. Dacă trecem de 11 lei pe litru la motorină şi benzină, eu cred că putem declara cod roşu în economia românească.
Jurnalistă: Chiar cod roşu, pentru că s-ar scumpi toate atunci, asta este cert. Eu vreau să vă întreb: scenariul acesta cu scăderea accizelor. Pentru că la noi, ce-i drept, taxele sunt o mare parte din aceşti bani. Ar merge acum aplicat sau nu?
Adrian Negrescu: Eu cred că se poate aplica. Trebuie să notificăm Comisia Europeană pentru o modificare de ordin fiscal, dar cred că putem să o facem. De ce? Legea bugetului a fost construită pe un anumit preţ al petrolului, pe anumite tipuri de încasări, un volum de încasări. Tot ce este peste acest nivel, preţuri mai mari la benzină şi motorină, înseamnă câştig în plus pentru statul român.
Cred că statul poate să renunţe la acest câştig în plus prin reducerea accizei, în aşa fel încât să ajute economia reală, să ajute populaţia, să ajute micile companii care sunt sufocate în momentul de faţă de costurile cu energia, cu gazele, cu carburanţii.
Gândiţi-vă că de la 1 aprilie gazele se vor scumpi semnificativ pentru firmele româneşti, în condiţiile în care se liberalizează piaţa. Mă uitam pe bursa de la Amsterdam: o creştere de 68% în ultimele 15 zile la preţul gazelor. Deci ne putem duce într-o zonă în care până şi covrigii îşi dublează preţul dacă nu luăm nişte măsuri concrete menite să protejeze, într-adevăr, puterea de cumpărare şi companiile româneşti.
Jurnalistă: Sau, domnule Negrescu, statul o să se bazeze pe banii aceştia, pe taxele acestea care se adună, ca să lupte cu deficitul, ca să îşi respecte promisiunea de anul acesta?
Adrian Negrescu: Da, ştiţi cum e? E ca în expresia „operaţia a reuşit, pacientul mort”. Cam spre asta ne îndreptăm dacă noi rezolvăm problema deficitului fără să ne uităm, într-adevăr, la situaţia din economie.
Eu cred că sunt soluţii. Pe zona gazelor am dat şi zilele trecute un studiu în care spuneam că trebuie să activăm şi noi reţeaua de gaz natural lichefiat, pe care o putem, cu acel coridor vertical pe care îl putem folosi.
Adică, altfel spus, mai simplu spus, să aducem şi noi gaze din porturile greceşti, un terminal de gaze de acest tip LNG, să aducem şi noi în România gaz natural lichefiat, pentru că altfel, dacă stăm la mână surselor pe care le avem în momentul de faţă, s-ar putea să avem o problemă de aprovizionare.
La fel şi pe petrol. Gândiţi-vă că noi aducem din Kazahstan, din zona asta de Asia sovietică, ca să zic aşa, aducem petrol mult. Dar mi-e teamă că acele ţări, Kazahstan, Uzbekistan, de unde mai aducem noi petrol, s-ar putea să se orienteze în perioada următoare, dacă acest conflict se extinde, spre exportul către China.
Pentru că China are nevoie de petrol şi este puternic afectată de blocajul din strâmtoarea Ormuz. Deci trebuie să ne diversificăm sursele de aprovizionare, pentru că altfel riscăm, într-adevăr, să intrăm într-o zonă nu doar de creştere de preţuri, ci şi de penurie din perspectiva importurilor de petrol şi gaze.