Nicuşor Dan, despre scandalul "Oana Gheorghiu-Schwarz": Nu fac eu încadrări juridice. Trebuie să ne uităm la marea corupţie. La miliardele pierdute

Preşedintele Nicuşor Dan a avut prima reacţie oficială, vineri, într-o conferinţă de presă, după ce Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) a solicitat demisia vicepremierei Oana Gheorghiu şi a ministrului Economiei, Irineu Darău, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public despre întâlniri şi demersuri instituţionale privind grupul german Schwarz/Schwarz Digits în relaţia cu instituţii ale statului român, printre care Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) şi STS.
Reporter: Vreau să vă întreb despre scandalul care a izbucnit în zilele acestea. Oana Gheorghiu, vicepremieră interimară a României, este acuzată de trafic de influenţă pentru că a trimis două mail-uri la ADR, respectiv STS, spunând că acele două instituţii ar putea să îşi ofere serviciile pentru un grup privat german, un consorţiu de firme.
În primul rând, v-aş întreba dacă consideraţi că ar trebui să fie retrasă din funcţie, pentru că, de asemenea, vorbim despre un vicepremier care a fost demis prin moţiune de cenzură. Şi dacă vi se pare corectă atitudinea pe care a avut-o.
Nicuşor Dan: Bun, nu sunt eu organul competent să fac încadrări juridice. Ce pot să fac şi, mai ales, nu vreau să mă refer la un caz particular... ce vreau eu să spun cu toată forţa este că trebuie să ne uităm la marea, uriaşa corupţie. Trebuie să ne uităm la miliardele de euro pe care le pierdem din marea evaziune. Trebuie tot timpul să avem un echilibru între acuzaţiile pe care le facem.
Reporter: Consideraţi că ar trebui să se retragă? Pentru că sunt nişte acuzaţii dure care sunt aduse şi din partea PSD, nu doar din partea fostului şef al ADR.
Nicuşor Dan: Da, aveţi răspunsul meu. E o încadrare juridică asupra căreia nu vreau să mă pronunţ.
Cum se apără Oana Gheorghiu
Despre fake news-ul lansat de preşedintele-demis al ADR, după 4 ani de rezultate „remarcabile” la conducerea digitalizării statului:Domnul preşedinte-demis „a scurs” în presă un e-mail prin care mă acuză de trafic de influenţă.
În mod evident, informaţiile sunt complet false şi construiesc, în mod artificial, suspiciunea unui demers nelegitim acolo unde a existat doar un schimb instituţional de informaţii, în logica identificării unor posibile soluţii utile pentru procesul de digitalizare.
Discuţiile cu Schwarz Digits nu au avut niciun caracter secret şi niciun caracter comercial. Ele au fost discuţii exploratorii, purtate în mod transparent, în beneficiul potenţial al instituţiilor statului român, pentru a înţelege ce tipuri de soluţii sau expertiză există şi dacă unele dintre acestea ar putea fi relevante pentru nevoile administraţiei publice.
Aceste întâlniri nu doar că au fost comunicate public, inclusiv pe social media, încă din 20 ianuarie, dar ele au fost şi incluse în registrul public de transparenţă al Guvernului, RUTI. A sugera că ar fi existat ceva ocult sau ascuns este, aşadar, pur si simplu fals.
Mai mult, nu a fost vorba despre o discuţie bilaterală informală, ci despre o întâlnire la care au participat instituţii relevante ale statului român, cu atribuţii directe în domeniul digitalizării, securităţii cibernetice şi infrastructurii digitale.
Au fost prezenţi reprezentanţi ai ADR, STS, SRI, MApN, MAI, DNSC, SGG şi MEDAT. Tocmai această participare interinstituţională arată limpede că nu a fost vorba despre un canal preferenţial, ci despre un exerciţiu de informare şi analiză instituţională.
În acest context, e-mailul invocat astăzi în mod tendenţios de domnul Dragoş Vlad nu a fost transmis doar către ADR. El a fost trimis către toate instituţiile relevante participante la acest proces, tocmai pentru că Guvernul să poată avea o imagine consolidată asupra concluziilor şi eventualelor nevoi instituţionale.
Acesta este un detaliu esenţial: nimeni din instituţiile participante nu a reclamat vreun trafic de influenţă, vreo presiune sau vreo neregulă, cu excepţia domnului Vlad. Faptul că exact fostul preşedinte al ADR este singurul care încearcă acum să prezinte un demers interinstituţional firesc drept pseudo-scandal spune mult despre natura acestui atac. Iar această acuzaţie vine la patru luni de când discuţiile au avut deja loc, trei luni de când mail-ul a fost transmis şi doar în contextul în care preşedintele a fost demis cu câteva zile în urmă.
Acest demers nu reprezintă nici trafic de influenţă, nici recomandare de achiziţie, nici vreo formă de presiune. Nu am solicitat nimănui sa contracteze servicii, nu am intervenit în favoarea vreunei companii şi nu am exercitat niciun fel de influenţă asupra unor proceduri de achiziţie sau de parteneriat.
De altfel, este esenţial de subliniat că nu am nicio atribuţie de decizie în procesele de achiziţie ale instituţiilor statului. Rolul meu a fost şi este acela de a facilita dialogul, schimbul de informaţii şi identificarea unor posibile oportunităţi de cooperare sau de învăţare din experienţe externe relevante pentru transformarea digitală a administraţiei.
Dacă ar fi existat în acest caz orice element real care să indice o faptă de natură penală, acesta ar fi trebuit sesizat instituţiilor competente ale statului, nu livrat selectiv „pe surse” în spaţiul public pentru a alimenta un narativ fals.
În realitate, folosirea acestui narativ fals urmăreşte doar deturnarea atenţiei de la situaţia reală a proiectelor de digitalizare gestionate în ultimii patru ani de ADR şi de la rezultatele slabe din această zonă sub conducerea domnului Vlad.
În locul unei discuţii serioase despre întârzieri, blocaje şi eşecuri administrative, asistăm la o încercare de autoprezentare în postura de victimă şi la fabricarea unui pseudo-scandal.
În concluzie, a fost vorba despre un demers total transparent, interinstituţional şi exploratoriu, comunicat public şi inclus în registrul de transparenţă al Guvernului.
Orice încercare de a-l prezenta drept trafic de influenţă este falsă şi profund iresponsabilă.