Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea" implicarea Rusiei în acte de sabotaj pe teritoriul României

Nicuşor Dan
Liliana Alexe
27.10.2026
Nicuşor Dan
Liliana Alexe
27.10.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a reacţionat ferm, într-o postare pe X, în urma informaţiilor potrivit cărora Federaţia Rusă se află în spatele incendiului izbucnit în septembrie pe platforma industrială Carfil din Braşov, în apropierea fabricii de armament Carfil SA, filială a Romarm, aduse la cunoştinţa publică de către SRI şi DIICOT.

„Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României. Astfel de acţiuni sunt inacceptabile şi reprezintă o încălcare gravă a suveranităţii şi securităţii ţării noastre.

Nicio entitate străină nu are dreptul să acţioneze în acest mod pe teritoriul României sau al altor state europene. De ani de zile, Rusia foloseşte un arsenal divers de mijloace pentru a slăbi democraţiile europene.

Tentativele de influenţare a proceselor electorale, campaniile de dezinformare, războiul informaţional, atacurile cibernetice şi actele de sabotaj sunt toate parte a războiului hibrid desfăşurat de Rusia împotriva Europei. În ultimele săptămâni, Federaţia Rusă a trecut la un alt nivel de escaladare şi provocare împotriva transportului maritim civil în Marea Neagră.

Să fie clar, toate acestea nu sunt incidente izolate, fără legătură între ele, ci fac parte dintr-o campanie premeditată şi coordonată, cu scopul de provoca diviziuni în societăţile noastre, de a descuraja angajamentul statelor europene pentru propria securitate şi pentru apărarea comună. Nu trebuie să ne amăgim în privinţa naturii acestei ameninţări. Războiul hibrid este purtat de ani de zile, sub forme diferite, cu aceeaşi miză de a slăbi din interior statele europene şi solidaritatea dintre ele.

Intensificarea acestor acţiuni impune o vigilenţă sporită şi o evaluare permanentă a riscurilor. Statul român va acţiona cu hotărâre pentru a preveni asemenea incidente, pentru a-i identifica pe cei implicaţi şi pentru a proteja cetăţenii şi infrastructurile critice ale ţării.

În acelaşi timp, vom continua să lucrăm îndeaproape cu aliaţii noştri din NATO şi cu partenerii din Uniunea Europeană. Salut eficienţa tuturor profesioniştilor din cadrul SRI, MAI, DIICOT şi DGIA care au acţionat pentru a-i identifica atât pe cei care au provocat incendiul de pe platforma industrială Carfil, cât şi pe adevăraţii responsabili din spatele acestui act provocator.

Este esenţial ca instituţiile statului român să identifice astfel de atacuri şi, pe cât posibil, să le prevină. Investigaţiile asupra sabotajului de la Carfil dovedesc din nou cât de frecvent au ajuns să fie folosite reţelele sociale de către entităţi ostile pentru atragerea unor persoane cu scopul de a le manipula, mergând până la a le implica în acţiuni ilegale.

Oamenii trebuie să fie conştienţi de aceste pericole şi să trateze cu toată atenţia ceea ce se vehiculează în spaţiul online. Le mulţumesc tuturor partenerilor externi pentru colaborarea cu structurile româneşti. Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun, coordonat şi credibil, bazat pe solidaritate şi capacitatea de a acţiona împreună”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe platforma X.

Amintim că Serviciul Român de Informaţii, în cooperare cu parteneri interni şi externi, a identificat o reţea de sabotaj coordonată din Federaţia Rusă, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Braşov, în imediata apropiere a societăţii CARFIL SA, filială a CN ROMARM.

Potrivit comunicatului transmis de DIICOT, trei cetăţeni străini – doi bieloruşi şi un ucrainean – făceau parte dintr-o reţea de sabotaj coordonată din Rusia şi ar fi vizat şi alte obiective din România şi din state UE. Mai multe detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos