Nicuşor Dan: Administraţia locală vrea să distrugă 150 de hectare de spaţii verzi din Bucureşti

Bucureştiul mai are doar 1500 de hectare de spaţii verzi, din cele 3500 existente în urmă cu 30 de ani iar acum Primăriile Capitalei (de sector şi Generală) vor să mai dea o lovitură, avertizează organizaţii de mediu şi deputatul Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
01.10.2018

150 de hectare de spaţii verzi din Bucureşti sunt în pericol să dispară în perioada următoare şi să lase locul unor construcţii care vor sufoca oraşul, avertizează deputatul independent Nicuşor Dan. Cauza potenţialului dezastru? Potrivit deputatului, spaţiile verzi din Capitală au fost puse în pericol chiar de cei care ar trebui să le protejeze, mai exact de primăriile de sector şi de cea Generală.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate duminică în Parcul IOR, Nicuşor Dan, deputat de Bucureşti, a făcut un inventar al situaţiei spaţiilor verzi care ar putea dispărea prin adoptarea şi aplicarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) în Sectoarele 3, 4 şi 6. Pentru Sectoarele 4 şi 6 aceste PUZ-uri sunt deja adoptate, iar cel pentru sectorul 3 se află în dezbatere publică şi stârneşte deja nemulţumirea cetăţenilor, deoarece prevede ca o parte din Parcul IOR să devină zonă construibilă. Nicuşor Dan a prezentat concret, pe harta Capitalei, care sunt zonele verzi aflate în pericol de dispariţie în viitorul apropiat.

"Îi solicit public primarului Robert Negoiţă să constate, printr-o expertiză, că această zonă este spaţiu verde şi să o treacă în PUZ ca atare. Nu putem accepta transformarea parcului în zonă construibilă aşa cum doreşte primarul Sectorului 3", a declarat deputatul Nicuşor Dan.

Prin PUZ Sector 3 ar urma să devină construibile şi parte din Parcul Pantelimon (între Lacul Pantelimon şi Şoseaua Gării Căţelu), precum şi o suprafaţă de 20 hectare lângă zona Trapezului, prevăzută ca spaţiu verde în Planul Urbanistic General. "Robert Negoiţă minte când spune că aceste zone sunt deja acoperite cu case", a spus deputatul Nicuşor Dan, arătând imagini ale celor două terenuri.

Deputatul a oferit şi exemple din Sectoarele 4 şi 6, unde terenurile pe care se aflau sere şi care trebuiau menţionate ca spaţii verzi au devenit în PUZ-uri spaţii construibile. Spre exemplu, fostele sere Berceni, cu o suprafaţă de 50 hectare, au devenit zone construibile, fiind permise blocuri de 14 etaje, deşi Legea 24/2007 obliga la convertirea serelor în spaţii verzi.

De asemenea, Nicuşor Dan a vorbit şi despre problema răscumpărării spaţiilor verzi de către Primăria Generală, aducând în discuţie suma de 50 de milioane de euro plătită pentru cele 5 ha ale Parcului Verdi. În opinia sa, banii puteau fi cheltuiţi mai cu folos pentru achiziţionarea celor 40 de hectare de lângă Lacul Văcăreşti, în condiţiile în care proprietarii parcului nu puteau schimba destinaţia acestui teren, prevăzut ca spaţiu verde în documentele urbanistice.

O problemă importantă în Bucureşti, subliniată de deputatul Nicuşor Dan, este lipsa Registrului spaţiilor verzi, un document absolut necesar pentru a avea un inventar clar al tuturor spaţiilor verzi, mari şi mici. În lipsa acestui document, aproximativ 200 de spaţii verzi dispar anual din Capitală, în special locuri de joacă, spaţii verzi dintre blocuri. Deputatul a dat exemplu şi un caz din zona Timpuri Noi, unde un proprietar de teren a defrişat o zonă verde şi a construit o clădire, pentru că în documentaţie acel teren nu figura ca spaţiu verde.

Pentru spaţiile verzi din Capitală luptă de 10 ani şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Diana Pungă, reprezentanta ASB, a vorbit în cadrul conferinţei de presă despre victoriile obţinute de Asociaţie în instanţă, de la anularea PUD-ul pentru mall în Parcul Obor, la respingerea PUZ pentru blocuri pe spaţiu verde în Poligrafiei, sau anularea autorizaţiei pentru construirea unei clădiri în Parcul Emil Gârleanu.

Diana Pungă a anunţat că Asociaţia e pregătită să continue lupta în justiţie pentru apărarea spaţiilor verzi puse în pericol de PUZ-urile din Sectoarele 3,4 şi 6, iar pentru această luptă a solicitat şi implicarea cetăţenilor care iubesc oraşul. Asociaţia va demara o campanie de donaţii pentru a strânge banii necesari acestor procese din justiţie. "Suntem convinşi că bucureştenii îşi iubesc oraşul şi se vor implica în salvarea spaţiilor verzi care asigură farmecul Capitalei", a declarat Diana Pungă.

Un apel la cetăţeni a fost făcut şi de Dan Trifu, reprezentantul Eco-Civica. Acesta a precizat că Bucureştiul mai are doar 1500 de hectare de spaţii verzi, din cele 3500 existente în urmă cu 30 de ani, iar jumătate din acestea nu sunt prevăzute ca atare în documentele urbanistice. El a subliniat că sunt prea multe încălcări ale legii, iar situaţia tinde să devină dramatică pentru spaţiile verzi din Bucureşti. "Trebuie să ne unim eforturile, iar implicarea cetăţenilor este esenţială", a precizat Dan Trifu.

La rândul său, Alexandru Gâdiuţă, consilier general USR, a vorbit despre lipsa de implicare a Primăriei Generale în problemele legate de protejarea mediului.

"Primăria Capitalei declară mediul o prioritate, dar nu face nimic pentru mediu. Proiectele şi parteneriatele zac în sertare, nu sunt puse în practică, pentru că nu există niciun interes real pentru aceste probleme", a declarat Alexandru Gâdiuţă, care a acuzat conducerea Primăriei că tratează superficial situaţia spaţiilor verzi din Capitală.

Conferinţa de presă organizată de deputatul Nicuşor Dan, de consilierul general Alexandru Gâdiuţă şi de reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi Eco Civica vine în contextul dezbaterii publice pe marginea Planului Urbanistic Zonal al sectorului 3, care prevede transformarea unei părţi a Parcului IOR în zonă construibilă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor