Nicuşor Dan, absent de la festivităţile de Ziua Marinei. Unde a fost preşedintele?

Preşedintele Nicuşor Dan şi familia lui s-au dus, vineri, de Sfânta Maria, să asiste la o slujbă la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Braşov, relatează Antena3.ro.
Potrivit imaginilor publicate de postul citat, Nicuşor Dan a fost la slujbă însoţit de partenera lui de viaţă şi cei doi copii.
Cei trei au fost surprinşi în mulţime, înconjuraţi de mai multe persoane care asistă la momentul religios.
„Domnul preşedinte m-a anunţat că nu o să vină la Ziua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcursul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a declarat ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu, vineri, la Constanţa.
Deşi nu a participat la festivităţile de la Constanţa, Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Marinei Române.