Nicolas Sarkozy mizează pe naţionalişti

Nicolas Sarkozy depune eforturi desperate pentru a schimba raportul de forţe înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, programat la 6 mai.
Nicolas Sarkozy. (KENZO TRIBOUILLARD / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
25.04.2012

Nicolas Sarkozy depune eforturi desperate pentru a schimba raportul de forţe înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, programat la 6 mai. Preşedintele în exerciţiu al Franţei s-a adresat după sprijin electoratului Marinei Le Pen, liderul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, clasat în primul tur pe locul trei, cu 17,9% din voturi Potrivit experţilor, preşedintele a întreprins o manevră riscantă: virând spre dreapta, Sarkozy îi îndepărtează pe centrişti.

În afară de aceasta, cochetarea cu naţionaliştii îi va dezamăgi pe alegătorii tradiţionali ai forţelor de dreapta, care în timpul alegerilor parlamentare din iunie ar putea sprijini nu partidul lui Sarkozy, ci forţele de stânga. Drept rezultat, Franţa va obţine un guvern de stânga, ca o completare la un preşedinte de stânga, prognozează cotidianul rus Kommersant.

Nicolas Sarkozy mizează totul pe o singură carte. Pentru a câştiga al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, el are nevoie de electoratul Marinei Le Pen. Tocmai acestui electorat i s-a adresat Sarkozy. 'V-am auzit!'. În cazul realegerii, acesta le-a promis că va reduce de două ori numărul de imigranţi şi va introduce examen obligatoriu pentru cunoaşterea limbii franceze de către toţi cei care se stabilesc în Franţa. Aceste măsuri sunt o reverenţă evidentă la adresa Frontului Naţional, este de părere cotidianul rus.

Experţii prognozează: în timpul rămas până în turul doi, Sarkozy va pune accent pe teme pe care le-a folosit cu succes şi în timpul campaniei precedente, în 2007: imigraţia, securitatea, integrarea străinilor, lupta cu extremismul islamic şi terorismul. Însă, în opinia celor mai mulţi analişti, repartizarea voturilor în primul tur îi lasă lui Sarkozy şanse minime la un succes final.

Pentru o victorie la 6 mai, Sarkozy ar trebui să atragă de partea sa peste 80 la sută dintre alegătorii Marinei Le Pen şi două treimi dintre adepţii centristului Francois Bayrou, care a întrunit în primul tur 9% din voturi. Însă, potrivit sondajelor de opinie, doar o treime dintre alegătorii lui Bayrou şi între 50 şi 60 la sută dintre cei ai Le Pen sunt gata să-l susţină în turul doi pe Sarkozy.

'Marine Le Pen a avut acest rezultat în mare parte datorită votului de protest. Sprijinindu-l pe liderul Frontului Naţional, alegătorii au lansat o provocare la adresa sistemului politic al ţării. Ei au protestat în primul rând împotriva cursului preşedintelui şi al guvernului de dreapta', explică pentru Kommersant politologul francez Daniel Vigneron. Potrivit analistului, este foarte clar că nu toţi cei care au votat pentru Le Pen îl vor sprijini pe Sarkozy, chiar dacă acesta îşi va schimba retorica şi va începe să promoveze ideile Frontului Naţional. În acelaşi timp, Sarkozy riscă să-i îndepărteze pe alegătorii centrişti ai lui Bayrou.

Urmările 'loviturii de extremă dreapta' iniţiate de Sarkozy ar putea să fie vizibile în iunie, când în Franţa se vor desfăşura alegerile parlamentare. Frontul Naţional se află într-un inedit ghetou politic: liderii ţării nu doresc să se asocieze cu mişcarea, care are o reputaţie xenofobă şi aproape rasistă. De aceea, aspiraţia lui Sarkozy de a juca pe terenul Marinei La Pen i-ar putea intimida pe o parte dintre alegătorii de dreapta, care fie nici nu se vor prezenta la alegeri, fie vor prefera politicieni mai moderaţi.

În final, socialiştii şi aliaţii lor ar putea obţine majoritatea în Adunarea Naţională şi dreptul de a forma guvernul. În cazul în care la 6 mai şef al statului va fi ales Francois Hollande, Franţa îşi va schimba în mod vertiginos - intr-o lună de zile - orientarea politică, având atât un preşedinte de stânga, cât şi un guvern de stânga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor