Netanyahu către SUA: “măriţi-ne ajutorul cu 50% şi tăcem din gură”
alte articole
Premierul israelian Benjamin Netanyahu cere Statelor Unite să ofere Tel Aviv-ului cu 50% mai mulţi bani pentru arme, adăugând că în acele condiţii “va închide gura” referitor la negocierile cu Iranul în chestiunea înarmării nucleare a acestuia, susţine un autor şi jurnalist de investigaţie din Philadelphia.
Dave Lindorff a făcut aceste remarci miercuri într-un interviu telefonic cu Press TV, comentând asupra unui raport care susţine că Israelul a cerut Washingtonului să îşi mărească ajutoarele sale militare pentru Tel Aviv cu 50%.
“Ideea că Israelul ar cere mai mulţi bani este de fapt un şantaj la adresa politicienilor din Washington ca aceştia să obţină sprijin israelian în privinţa negocierilor purtate de administraţia Obama cu Iranul pentru încheierea unui acord nuclear final”, a declarat Lindorff.
Iranul şi SUA, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania se află într-un proces de negociere a unui acord final şi cuprinzător privind programul nuclear al Teheranului.
Cele două părţi au semnat un acord-cadru privind programul nuclear iranian în 2 aprilie în oraşul elveţian Lausanne şi acum ar trebui să înceapă finalizarea acordului, al cărui termen limită este stabilit pentru sfârşitul lunii iunie.
În 3 martie, Netanyahu, la invitaţia republicanilor, a adresat un discurs în cadrul unei sesiuni comune a Congresului american şi timp de aproape 40 de minute a criticat discuţiile nucleare cu Iranul şi a avertizat Washingtonul că negociază un acord nefavorabil cu Republica Islamică. Netanyahu a vizitat SUA fără vreo invitaţie din partea administraţiei Obama, stârnind numeroase suspiciuni cu privire la tensiunile dintre cei doi lideri.
“Ai de a face cu un Israel care se opune până în punctul în care premierul [Benjamin Netanyahu] vine în SUA şi se adresează Congresului şi atacă planul, ceea ce este îngrijorător”, a susţinut Lindorff.
“Acum, de fapt Netanyahu spune ‘în regulă, daţi-ne cu 50% mai mulţi bani pentru arme şi vom închide gura’”, a adăugat el.
“Este destul de jignitor. Dacă SUA va accepta acest lucru cred că vor exista multe nemulţumiri în ţară”, a susţinut autorul lucrării The Case for Impeachment: The Legal Argument for Removing President George W. Bush from Office.
“Cu siguranţă, pe mine m-a nemulţumit. Toate tipurile de programe sociale sunt reduse în SUA şi ideea că vom oferi alte 500 de milioane de dolari unei ţări pentru că îţi scoate ochii, pare incredibil”, a concluzionat el.
Citând o sursă a securităţii israeliene, site-ul Defense News a raportat că Tel Aviv-ul a cerut ca administraţia Obama să îşi mărească ajutorul militar pentru Israel cu 50%, ajungându-se la o sumă anuală preconiaztă la 4,5 miliarde de dolari în perioada 2018-2028.
Conform unui acord actual semnat în 2007 şi care expiră în 2017, ajutorul militar anual american pentru Israel este de aproximativ 3 miliarde de dolari.
Preşedintele american Barack Obama a fost de acord în principiu să mărească ajutorul financiar pentru Israel la o sumă cuprinsă între 4,2 şi 4,5 miliarde de dolari, a raportat Defense News.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.