Negocierile ruso-britanice în format '2+2' pentru soluţionarea crizei din Siria au eşuat

Ministrul rus de externe şi cel al apărării, Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu, au avut miercuri întrevederi cu omologii lor britanici William Hague şi Philip Hammond, testând în premieră formatul de negocieri '2+2', cu discuţii pe tema crizei din Siria.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său britanic, William Hague. (Oli Scarff - WPA Pool / Getty Images)
Epoch Times România
14.03.2013

Ministrul rus de externe şi cel al apărării, Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu, au avut miercuri întrevederi cu omologii lor britanici William Hague şi Philip Hammond, testând în premieră formatul de negocieri '2+2', cu discuţii pe tema crizei din Siria. Interlocutorii nu au reuşit să-şi apropie poziţiile cu privire la subiectul discutat. Gazdele nu au exclus că Londra va începe să livreze opoziţiei siriene inclusiv arme letale, în timp ce oaspeţii ruşi au atenţionat că acest lucru va reprezenta o încălcare directă a dreptului internaţional, relatează, joi, cotidianul rus Kommersant.

Pentru Serghei Şoigu vizita în Marea Britanie a fost prima vizită oficială în calitate de ministru al apărării într-o ţară occidentală. De la numirea sa în această funcţie, în noiembrie anul trecut, Şoigu a efectuat vizite în China, Armenia, Kazahstan, Vietnam şi Myanmar. De altfel, şi pentru Lavrov, care în cei nouă ani de când este ministru de externe a colindat aproape prin toată lumea, actuala vizită la Londra este doar a doua. Până în 2011, când Lavrov s-a deplasat prima dată la Londra, relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie au fost timp de mai mulţi ani aproape ostile.

De atunci, în relaţiile ruso-britanice a avut loc un fel de 'dezgheţ', al cărui simbol au devenit vizitele premierului britanic David Cameron la Moscova şi cea a preşedintelui rus Vladimir Putin la Londra. În realitate, însă, de pe lista pretenţiilor reciproce, care au umbrit relaţiile bilaterale cel puţin din 2006, când Londra a suspectat Moscova de implicare în asasinarea lui Aleksandr Litvinenko, s-a reuşit depăşirea doar a câtorva probleme: British Council din Rusia nu a mai întâmpinat probleme, iar jurnalistului de la The Guardian Luke Harding i s-a permis intrarea în Federaţia Rusă. La rândul lor, autorităţile britanice au stopat urmărirea în justiţie a rusoaicei Ekaterina Zatuliveter, suspectată de spionaj, iar recent l-au extrădat în Rusia pe Maxim Vinţekevici, acuzat de omor.

Între timp, Londra cere în continuare extrădarea deputatului şi omului de afaceri Andrei Lugovoi (pentru a-l ancheta în dosarul Litvinenko), refuză să coopereze cu serviciile secrete ruseşti şi le eliberează cu greu vize oficialităţilor ruse. La rândul său, Moscova continuă să-şi exprime indignarea în legătură cu faptul că Londra acordă azil persoanelor pe care ea le consideră infractori (Amed Zakaev, Boris Berezovski, Andrei Borodin). De asemenea, la vechii factori iritanţi s-au adăugat unii noi: cazul Serghei Magnitski, restricţii comerciale, Libia şi mai ales Siria, precizează Kommersant.

Potrivit unei surse de informaţie a Kommersant din cadrul delegaţiei ruse, problema siriană a ocupat circa 80% din timpul negocierilor, lucru pe care ministrul britanic William Hague l-a prognozat pe Twitter înaintea întrevederii. De altfel, pentru o apropiere a poziţiilor celor două părţi acest timp nu a fost de ajuns.

În ziua sosirii delegaţiei ruse, în The Guardian a apărut un articol în care se spunea că 'prăpastia dintre Rusia şi Occident în problema siriană nu este atât de mare pentru ca peste ea să nu se poată arunca o punte'. 'Principalul obiectiv al lui Hague şi Hammond este de a nu adânci această prăpastie, ci să câştige sprijinul Rusiei', se spunea în articol. În final, s-a întâmplat exact invers, constată cotidianul moscovit.

În ajunul vizitei delegaţiei ruse, autorităţile britanice s-au pronunţat deschis pentru ridicarea embargoului impus de UE pentru livrările de arme în Siria. Totodată, premierul David Cameron a declarat că Londra va livra deja de acum opozanţilor sirieni tehnică militară (deocamdată neletală: maşini şi echipament blindate) şi îi va antrena.

La rândul său, în ajunul vizitei sale la Londra, Lavrov a declarat că 'sponsorii externi ai opoziţiei' împiedică reglementarea conflictului, iar în timpul conferinţei de presă de miercuri i-a acuzat pe colegii britanici de lipsă de perspicacitate. Lavrov a amintit că destul de recent Marea Britanie şi o serie de alte ţări occidentale au acordat sprijin Libiei, oferindu-i bani şi arme. O parte din ajutoare au ajuns în mâinile grupurilor radicale, care s-au mutat apoi în Mali, de unde încearcă să le scoată forţele UE.

Gruparea cea mai aptă de luptă din rândurile opoziţiei siriene este, potrivit ministrului de externe al Rusiei, Jabat al-Nusra, pe care SUA au inclus-o de curând pe lista organizaţiilor teroriste. În opinia lui Lavrov, 'problema nu poate fi rezolvată prin înarmarea opoziţiei', ci doar pe baza comunicatului de la Geneva, unde 'este totul scris' şi trebuie doar ca părţile să ia loc la masa de negocieri.

William Hague s-a grăbit de asemenea să-i asigure pe jurnalişti că şi Marea Britanie militează pentru un dialog între regimul de la Damasc şi opoziţie, dar a adăugat că, atât timp cât o decizie politică nu a fost găsită, Londra se consideră îndreptăţită să acorde sprijin adversarilor lui Bashar al-Assad. Ambii miniştri britanici nu au exclus posibilitatea ca pe viitor Londra să înarmeze forţele antiguvernamentale din Siria cu arme letale.

La aceasta Ministerul de Externe al Rusiei a replicat că înarmarea opoziţiei siriene - directă sau indirectă (prin forţe terţe) - va însemna în orice caz o încălcare a dreptului internaţional, care interzice livrarea de arme către jucătorii neguvernamentali. William Hague a promis că Marea Britanie va acţiona 'în orice caz' în conformitate cu dreptul internaţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor