Negocierile pentru Oltchim, suspendate
alte articole
Negocierile legate de contractul de privatizare a Oltchim, care ar trebui semnat de Dan Diaconescu, cel care a câştigat în urmă cu o săptămână licitaţia pentru cumpărarea a peste jumătate din acţiunile combinatului, au fost suspendate. Avocaţii lui Diaconescu au anunţat că vor reveni la Ministerul Economiei în cursul după-amiezii, probabil împreună cu clientul lor.
Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţi, a declarat că au fost oprite negocierile pentru a putea discuta cu Diaconescu. La orele prânzului, când au luat pauză, cele două părţi nu ajunseseră la niciun acord.
Negocierile pentru semnarea contractului au început luni, 24 septembrie 2012, când Diaconescu s-a prezentat la sediul Ministerului Economiei, dar a spus că nu semnează contractul pentru că varianta propusă este diferită faţă de cea iniţială. El are termen până pe 1 octombrie să semneze contractul de privatizare şi să dea banii promişi la licitaţie.
Dacă va refuza să semneze contractul, autorităţile vor dezbate un proiect de act normativ pentru acordarea banilor necesari pentru salarii şi pentru repornirea combinatului din Fondul de Privatizare, măsură pentru care au nevoie de avizul Comisiei Europene.
Dan Diaconescu este câştigătorul licitaţiei pentru achiziţionarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru care a oferit 203 milioane lei.