Ne îndreptăm spre sfârşitul sărăciei în 2035?

Filantropul Bill Gates dă asigurări că în 2035 nu va mai rămâne niciun stat sărac printre cele 35 pe care Banca Mondială le consideră azi cu venituri sub medie. Bill şi Melinda Gates au publicat prin fundaţia lor o scrisoare deschisă, citată joi de ziarul spaniol ABC.

În această scrisoare, soţii Gates fac apel la combaterea a ceea ce ei numesc 'trei mituri': că ţările sărace sunt condamnate să rămână sărace, că ajutorul (umanitar) extern reprezintă o mare cheltuială şi că salvarea vieţilor duce la suprapopulare. Ei fac totodată o predicţie optimistă: 'În 2035, nu va mai fi aproape niciun stat sărac în lume (afirmaţia se referă la cele 35 de stat pe care Banca Mondială le consideră cu venituri mici, ţinând cont de inflaţie). Aproape toate ţările considerate azi cu venituri sub medie vor fi bogate', se arată în scrisoare.

Soţii Gates reamintesc, între alte date, că şapte din zece economii cu cea mai rapidă creştere în ultimii cinci ani se află în Africa. 'Să nu mai spună nimeni că situaţia din Africa este acum mai rea decât în urmă cu 50 de ani', notează ei. Dincolo de predicţiile filantropice, unele date continentale nu suscită prea mari speranţe. Deja anul trecut, ajutorul pentru Africa subsahariană a înregistrat o scădere de 7,9% în termeni reali, faţă de 2011. Iar anul acesta cifrele nu vor fi mai bune, după taifunul care a răvăşit Filipinele şi care va focaliza interesul comunităţii internaţionale în reconstrucţia acestei ţări asiatice, în detrimentul altor regiuni.

Pentru a arăta cât de oscilant este ajutorul umanitar, cazul Somaliei este reprezentativ. În 2011, după ce a fost declarată starea de foamete în regiune, ONU a strâns circa 870 de milioane de dolari (dintr-un miliard necesar pentru a combate foametea). Însă odată stinse luminile de avertisment, în 2012 nu s-a mai acoperit decât 52% din cele 1,1 miliarde necesare, în condiţiile în care pentru anul acesta se prevede o acoperire de 48%.

În ultimul timp, întreprinzătorii continentali, precum senegaleza Magatte Wade, au deplâns 'dispariţia milei', chiar şi aşa 'jalnică'. Deşi laudă activitatea desfăşurată de ONG-uri, ea deplânge atitudinea condescendentă faţă de 'săraci', pe care o consideră un exces de 'atenţie' şi de 'supraprotejare', care nu este - în opinia sa - decât o nouă formă de rasism.

Exemplul Somaliei este din nou reprezentativ. La sfârşitul anului 2011, premierul de atunci Abdiweli Mohammed Ali denunţa că foametea nu este un fenomen nou pentru ţara lui. Totuşi, în opinia sa, organizaţiile umanitare manifestau 'un interes' deosebit pentru a prelungi această criză şi a nu-şi pierde astfel poziţia de 'seniori ai sărăciei' (până la urmă ONU avea să declare încetarea foametei în februarie 2012).

Noile date oferă concluzii pentru toate gusturile. În prezent, circa 400 de milioane de africani (aproximativ 40% din populaţia totală) trăiesc cu sub 1,25 de dolari pe zi. Totuşi, 23 de ţări africane au atins statutul de ţări cu venituri medii (categoria unde venitul pe cap de locuitor este de peste 1.000 de dolari). De rezervele naturale ale continentului profită guvernele unor ţări ca Sudan sau Republica Democratică Congo (deşi bogaţie nu înseamnă şi distribuire echitabilă).

Potrivit lui Wolfgang Fengler, analist al Băncii Mondiale, 'noul ajutor umanitar' trebuie să se axeze pe elaborarea unor programe care să sprijine statele africane să-şi gestioneze resursele în mod mai eficient, dacă vor să iasă din categoria ţărilor defavorizate. Iar pentru aceasta, asigură expertul, este necesară o schimbare de tendinţă. În primul rând, recunoaşterea şi sărbătorirea dispariţiei vechii paradigme Nord-Sud.

Pe de altă parte, ajutorul trebuie să se axeze mai mult pe un transfer de cunoaştere decât de bani. Şi, nu în ultimul rând, pe inovaţie, pentru ca aceste ţări să nu rămână ancorate în trecut. De la construcţia de 'monumente' (şcoli, clinici şi drumuri), trebuie să se treacă la ameliorarea 'sălii maşinilor' (sistemul prin care se realizează servicii precum educaţia, sănătatea şi transportul).