Navalnîi, din închisoare: Statul lui Putin se va prăbuşi. Într-o zi ne vom uita şi el nu va mai fi acolo

Cel mai cunoscut politician de opoziţie din Rusia şi critic aprig al lui Putin, Alexei Navalnîi a declarat miercuri că statul preşedintelui Vladimir Putin se va prăbuşi într-o zi, împreună cu elita post-sovietică, pe care a catalogat-o drept coruptă, avidă de putere şi duplicitară, informează Reuters.
Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, un fost avocat care a devenit cunoscut în urmă cu peste zece ani prin faptul că a ironizat elita lui Putin şi a lansat acuzaţii de corupţie pe scară largă, se află în prezent într-o închisoare situată la aproximativ 60 km nord de Cercul Polar.
"Poligamii au devenit conservatori în ţara noastră. Membrii PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) sunt acum ortodocşi (creştini). Deţinătorii de 'paşapoarte de aur' şi conturi offshore sunt acum patrioţi agresivi", a declarat Navalnîi, într-o postare pe reţelele de socializare facilitată de susţinătorii săi.
"Minciuni, minciuni şi nimic altceva decât minciuni. Se va prăbuşi. Statul lui Putin nu este viabil. Într-o zi ne vom uita şi el nu va mai fi acolo", a mai spus Navalnîi.
Condamnat să rămână în închisoare până la vârsta de 74 de ani, Navalnîi a avertizat în repetate rânduri că Rusia lui Putin este un stat condus de "hoţi şi criminali" şi că într-o zi va avea loc o schimbare seismică prin revoltă.
De când Putin a ajuns în fruntea Kremlinului, în ultima zi a anului 1999, oponenţii i-au prezis de mai multe ori dispariţia politică şi s-au înşelat.
Citiți și Renumit scriitor rus aflat în exil: Încă doi paşi şi Rusia va deveni un stat complet totalitar
La întoarcerea sa, liderul opoziţiei ruse a fost pus în spatele gratiilor. Kremlinul neagă afirmaţiile lui Navalnîi potrivit cărora poliţia secretă rusă l-ar fi otrăvit cu Noviciok.
Navalnîi a declarat că în închisoare a fost întrebat în repetate rânduri "De ce te-ai întors?".
El a spus că Rusia modernă a fost insuflată cu "cinism şi conspiraţie" într-o asemenea măsură încât mulţi oameni nu mai cred în motivaţii simple, suspectând în schimb că el ar face parte dintr-o intrigă secretă a Kremlinului.
"Am ţara mea şi convingerile mele. Şi nu vreau să renunţ la ţara mea sau la convingerile mele. Şi nu o pot trăda pe niciuna. Dacă convingerile tale valorează ceva, ar trebui să fii pregătit să le aperi. Şi, dacă este necesar, să faci sacrificii", a declarat Navalnîi.