NATO a primit tot ce a vrut, cât timp Rogozin a fost ambasadorul Rusiei

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin. (JOHN THYS/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
16.04.2012

Analistul Nicu Popescu scrie, pe blogul său, că Dmitri Rogozin se pricepe să-şi facă publicitate, dar, în realitate, nu este atât de eficient în a atinge obiectivele de politică externă ale Rusiei.

Fostul consilier al premierului Filat pe probleme de politică externă susţine că Rogozin are o foarte bună strategie de autopromovare, dar rezultatele sale concrete sunt modeste.

”Acesta generează valuri mari pe Twitter sau în presă, care sunt lansate încă înaintea apariţiei sale în persoană, la Bruxelles sau Chişinău. Se presupune că valurile reputaţiei sale trebuie să surpe sistemele de apărare ale interlocutorilor săi de la distanţă. Prin declaraţii controversate, cerinţe exagerate, glume zeflemitoare sau ofensive, acesta, de fapt, încearcă să-şi intimideze interlocutorii încă înainte de a se aşeza la masa de negocieri cu ei. Acest stil diplomatic îl ajută să atingă mai multe scopuri: îi generează publicitate politică în Rusia, îi umflă imaginea de mare patriot şi îi permite să joace simultan ‘good cop(bad cop’ – fiind bad cop în public, şi ceva ceva mai ‘good cop’ în privat, dar nu prea mult”, scrie Popescu.

Analistul mai notează că, atât timp cât Dmitri Rogozin a fost ambasador la NATO, ”SUA şi Alianţa Nord-Atlantică au obţinut cam tot ce au vrut de la Rusia”.

„Cu alte cuvinte, şi în Moldova Rogozin îşi va face publicitate, va lansa declaraţii patriotarde, va încerca să-şi intimideze, provoace sau deruteze interlocutorii, şi va juca ‘good cop)bad cop’. În acest joc, cel mai bun cadou care i se poate face e o agitaţie cât mai mare în jurul numelui sau. Moldova nu poate şi nu trebuie să joace pe aceeaşi tablă de şah cu acesta. Rogozin trebuie tratat calm, cu respect, fără isterie şi cu o doză bună de răbdare. Iar uneori va trebui chiar ignorat”, consideră Nicu Popescu.

Emisarul special al preşedintelui Rusiei pentruTransnistria, Dmitri Rogozin, efectuează o vizită la Chişinău, pe 16 şi 17 aprilie, relatează Unimedia.

Dmitri Rogozin se va întâlni cu preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, cu premierul Vlad Filat, cu viceprim-ministrul Valeriu Lazăr şi cu liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.

În seara zilei de luni, Rogozin îi va vizita pe pacificatorii de pe Nistru.

Marţi, emisarul Kremlinului se va afla la Tiraspol, unde va avea câteva întâlniri cu liderii din regiune, dar şi cu militarii ruşi.

Numirea lui Dmitri Rogozin în funcţia de reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria a generat nemulţumiri în rândul autorităţilor de la Chişinău, care au cerut explicaţii de la partea rusă în acest sens.

Ministerul de Externe de la Moscova a emis un comunicat în care spus că numirea acestuia "nu este altceva decât acordarea unei importanţe deosebite dezvoltării relaţiilor multilaterale cu Republica Moldova".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor