"N-am vreun sentiment de milă. Să ne uităm mai mult la victimă, nu doar la agresor" - Judecătoare dă pedeapsa maximă unui bărbat care a vrut să-şi omoare soţia şi face publică sentinţa

(Getty Images)
Redacţia
26.09.2025
(Getty Images)
Redacţia
26.09.2025

Judecătoarea Sorina Marinaş de la Curtea de Apel Craiova a făcut publică condamnarea la 30 de ani de închisoare a unui bărbat de 60 de ani trimis în judecată pentru tentativă la omor asupra soţiei.

În motivarea condamnării, judecătoarea atrage atenţia asupra fenomenului femicidului în România şi a incapacităţii statului de a proteja victimele. Sentinţa a fost pronunţată de un complet pe care Sorina Marinaş l-a prezidat, arătând că este nevoie ca instanţele să îşi îndrepte atenţia mai mult către victimă, nu doar către agresor, arată HotNews.

„N-am vreun sentiment de milă, deşi sunt conştientă că va muri în detenţie. Când judecătorii inhibă sentimente născute (ne naştem dispuşi la iertare şi creştem încercând să găsim scuze, atenuante), fiind conştienţi că prin soluţie condamnă la moarte în detenţie, fapta aia, grefată pe antecedente, e atât de gravă încât determină eliminarea oricărei remuşcări.

Ba, dimpotrivă, e o soluţie care pe mine mă bucură, ştiu că am scăpat societatea de un ins care era o bombă cu ceas. Şi mă bucură, în general, soluţiile când am convingerea că societatea e liberă, cel puţin pentru un timp, de un individ care pune în pericol drepturi fundamentale”, a scris judecătoarea Sorina Marinaş pe Facebook.

Magistratul a anunţat că îşi doreşte ca hotărârea pronunţată miercuri să fie o soluţie care să revigoreze practica în procesul de individualizare a pedepselor.

„Să nu ne mai uităm atât la agresor, să ne uităm mai mult la victimă, la frica ei, să ne gândim cum a scăpat şi a mers pe stradă să ceară ajutor, având un batic legat care să oprească sângerarea masivă de la gât”, a adăugat Sorina Marinaş.

În primă instanţă, bărbatul de 60 de ani din Mehedinţi, care mai avea o condamnare pentru omor şi o tentativă la omor, a primit de la Tribunalul Mehedinţi pedeapsa minimă: 12 ani de închisoare.

Bărbatul şi-a justificat agresivitatea, declarând că voia ca soţia „să-l ştie de frică” şi „să-l respecte”, arată datele din hotărârea Curţii de Apel Craiova.

Pe actuala soţie a încercat să o mai omoare o dată în 1999, atunci fiind condamnat la 7 ani de închisoare.

Pe 23 octombrie 2024, bărbatul de 60 de ani a încercat din nou să-şi omoare soţia înjunghiind-o de mai multe ori în zona gâtului şi a feţei. La audieri, el a susţinut că nu a vrut să o omoare pe femeie, ci „să o sperie, să îl respecte în viitor”, potrivit hotărârii Curţii de Apel Craiova.

Agresorul, Ştefan Băbăţ, era cunoscut ca fiind o persoană violentă.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor