MRU: Mă gândesc serios cum am putea închega o cooperare politică cu PNL sub altă conducere
alte articole
Obiectivul ARD este de a atinge 30%, pentru a forma alianţe pentru guvernare, a declarat miercuri co-preşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu. Ungureanu a mai precizat că se gândeşte "foarte serios" la modul în care ARD ar putea încheia o alianţă cu un PNL fără Antonescu, Fenechiu şi "alţii aidoma".
"Obiectivul nostru este ca ARD să ajungă la 30 de procente, capabilă fiind în acel moment să deschidă negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare şi pentru susţinerea unui guvern altul decât cel de azi", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, într-o conferinţă de presă la Ploieşti.
Întrebat cu cine sunt dispuşi politicienii din ARD să încheie alianţe politice pentru a forma majoritatea după alegerile din 9 decembrie, Ungureanu a precizat că politica de alianţe nu a fost stabilită încă şi că despre acest lucru se va discuta după campania electorală.
Totodată, MRU a mai declarat că, la nivel local, în foarte multe dintre organizaţiile alianţei "există disponibilitate pentru alianţe în afară ARD".