MRU speră că partidul Forţa Civică va deveni membru al PPE

Lucrările celui de-al 21-lea Congres al Partidului Popular European la Palatul Parlamentului. Mihai Răzvan Ungureanu. (Epoch Times România)
Ioana Statescu
17.10.2012

Preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ziariştilor că speră că formaţiunea pe care o conduce va face parte din Partidul Popular European.
"Începând cu zilele care urmează, demarează procedura statutară de verificare a capacităţii partidului Forţa Civică de a deveni membru al PPE. Sper din tot sufletul ca în termenul descris de regulamentul de extindere al PPE să avem din partea României încă o formaţiune politică membru a celui mai mare club politic din Uniunea Europeană", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, înainte de lucrările Partidului Popular European.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor