Monumentele ocrotite de stat degradate vor fi restaurate şi reparate
alte articole
Monumentele ocrotite de stat care se află în stare de degradare trebuie să fie restaurate şi reparate. Declaraţia a fost făcută ieri într-o conferinţă de presă de către ministrul Culturii Monica Babuc, cu prilejul Zilei Internaţionale a Monumentelor şi Siturilor, care este sărbătorită vineri 18 aprilie, relatează Moldpres.
Potrivit Monicăi Babuc, patrimoniul cultural al Republicii Moldova ocrotit de stat este alcătuit din circa 6.000 de monumente de categorie naţională, 1.333 dintre care sunt monumente comemorative. Dintre acestea 387 sunt amplasate în capitală.
„Multe monumente se află în stare de degradare şi necesită să fie reparate şi restaurate, iar pentru aceasta e nevoie de fonduri enorme. Numai pentru restaurarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni este nevoie de circa 2 mln de euro, iar pentru Casa-muzeu „Grigore Vieru” – de 2 mln de lei”, a precizat ministrul Culturii.
În fiecare an, a spus Monica Babuc, organizaţia de specialitate a UNESCO – Consiliul internaţional al monumentelor şi siturilor (ICOMOS) propune un generic pentru această sărbătoare. În 2014 tema aleasă este „Patrimoniul comemorativ”. Alegerea temei a fost parţial inspirată de împlinirea a o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial din anii 1914-1918.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Monumentelor şi Siturilor, Ministerul Culturii a elaborat un plan de acţiuni culturale la Chişinău, dar şi în alte localităţi ale ţării. Astfel, ieri, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost vernisată expoziţia „Hansca - sit arheologic şi şantier-şcoală”. Tot aici a avut loc o masă rotundă cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la începutul cercetărilor arheologice la Hansca.
În dimineaţa zilei de vineri la Chişinău a fost inaugurată oficial Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor 2014. În cadrul evenimentului a avut loc decernarea diplomelor Ministerului Culturii în domeniul patrimoniului cultural. La rândul său, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală în colaborare cu Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor au organizat expoziţia tematică „Patrimoniul comemorativ – forme ale perpetuării memoriei istorice”, care a fost urmată de o conferinţă cu acelaşi generic.
Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor a fost instituită în 1983 de către UNESCO şi este sărbătorită anual la 18 aprilie.