Monica Macovei denunţă că USL face "aranjamente" în Parlamentul European

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a afirmat sâmbătă că USL ar încerca să creeze impresia în mod fals că ar fi existat o dezbatere în Parlamentul European despre situaţia din România, însă aceasta nu a existat, fiind doar nişte declaraţii "aranjate" de opoziţie.
Europarlamentarul democrat-liberal, Monica Macovei. (DIETER NAGL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.01.2012

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a afirmat sâmbătă că USL ar încerca să creeze impresia în mod fals că ar fi existat o dezbatere în Parlamentul European despre situaţia din România, însă aceasta nu a existat, fiind doar nişte declaraţii "aranjate" de opoziţie.

„Nu a fost o dezbatere despre România, aşa cum încearcă în mod fals să creeze impresia USL. Vă spun cum a început totul, pentru că eram în sală. Era premierul danez care prezenta miercuri dimineaţă programul preşedinţiei daneze a UE. Înscrişi la cuvânt era şi domnul Cătălin Ivan, şeful delegaţiei PSD din PE, care s-a ridicat şi în loc să vorbească despre subiect, despre preşedinţia daneză a UE, s-a ridicat şi a folosit acel minut şi jumătate pentru a spune că în România este dictatură, pentru a spune că..în fine, toate celelalte minciuni la care ne-am referit. A fost un aranjament. După care a urmat, după-amiază, dezbaterea pe Ungaria, unde s-au mai ridicat iarăşi doi-trei români, cu un socialist bulgar, cu un socialist italian, aranjaţi şi puşi să dea aceste declaraţii. Deci în Parlamentul European nu a fost nimic, dar au transmis în România ca şi cum...”, a declarat, Monica Macovei, la o reuniune a premierului Emil Boc cu europarlamentarii PDL.

Anterior, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, liderul social-democrat Victor Ponta a vorbit despre posibilitatea sancţionării României de către forurile europene dacă tensiunile sociale persistă şi a menţionat că PSD a făcut unele demersuri europene în acest sens.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, a anunţat sâmbătă că România riscă să fie sancţionată pe plan european pentru „derapaje democratice” şi că PSD nu va propune acest lucru în Parlamentul European.

„Împreună cu Victor Ponta şi Crin Atonescu, vom continua în cursul următoarei săptămâni să prezentăm în cadrul PE, prin organizarea unei dezbateri publice pe asemănarea dintre profilul Traian Băsescu şi profilul Viktor Orban din Ungaria, despre derapajele democratice din România, urmând ca în cadrul PE să avem o dezbatere care va fi finalizată cu o rezoluţie în ceea ce priveşte România. Nu ne vom opri doar la palierul PE, vom merge mai departe către Executiv şi către Consiliu, pentru ca privirile să se îndrepte către România. Dacă derapajele democratice vor continua, este clar că în cadrul dezbaterilor din PE se poate invoca articolul 7 din tratat, care înseamnă sancţiuni instituţionale la adresa României. Nu dorim acest lucru, dar solicităm în mod expres ca acest Guvern şi Traian Băsescu şi plece. Una dintre sancţiuni se poate regăsi prin declanşarea oricărei proceduri de infringement, pe oricare domeniu, blocarea fondurilor europene şi dreptul de vot, dreptul de exprimare în Consiliul al poziţiei unui stat membru”, a declarat ea într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD din Capitală.

Întrebată dacă PSD susţine sancţionarea României, Rovana Plumb a declarat: „Nu, nu, nu, dacă nu se ajunge la un consens, nu vrem să se ajungă la asta în Parlamentul European. Noi nu vom invoca articolul, am tras doar un semnal de alarmă pentru că acest lucru a intrat în atenţia foruirlor europene în ceea ce priveşte situaţia din Ungaria. Vrem să evităm această situaţie”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a enumerat, la rândul său, motivele pentru care USL susţine că România a încălcat standardele europene. „Am fost la Strasborug, m-am văzut cu liderii liberalilor, socialiştilor şi verzilor, toate procedurile au fost deja declanşate. Proceduri care, ca şi în cazul Ungariei, presupun o audiere publică, pe urmă o dezbatere, pe urmă o audiere, probabil, a premierului Emil Boc. Demersul se referă la standarde democratice încălcate în România. Şi ca să fiu foarte concret mă refer la amânarea şi comasarea alegerilor, o deviere de la standardele euriopene, mă refer la adoptarea celor mai importnate legi prin evitarea Parlamentului, 14 angajări de răspundere, mă refer la controlul politic total asupra TVR”, a spus el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor