Moment ruşinos. Cei de la ANAF au fost nevoiţi să schimbe yala de la intrarea în casa lui Iohannis

Klaus Iohannis (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
03.10.2025
Klaus Iohannis (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
03.10.2025

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a confirmat oficial, vineri, că a demarat executarea silită a fostului preşedinte Klaus Iohannis. Este vorba despre casa din Sibiu de pe str. N. Bălcescu.

"ANAF confirmă preluarea, în condiţiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moşteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate. Procedura de preluare a fost gestionată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.

În urma corespondenţei purtate cu foştii proprietari şi în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituţia a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar. Subliniem că foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spaţiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei uşii de la intrare", a transmis ANAF într-un comunicat de presă.

Şeful ANAF, Adrian Nica, a declarat că instituţia are obligaţia de a administra şi valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale.

"În acest caz, instituţia a acţionat transparent şi cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar", a afirmat Adrian Nica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor