Moldoveni din Franţa cer urgentarea liberalizării regimului de vize prin adoptarea Legii-antidiscriminare
alte articole
Mai multe asociaţii de moldoveni ce locuiesc în Franţa solicită politicienilor din Republica Moldova să urgenteze acţiunile privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene, şi anume prin adoptarea Legii antidiscriminare.
,,Noi subsemnaţii, reprezentanţii diverselor asociaţii obşteşti formate din cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi în Franţa, adresăm acest apel către clasa politică din ţară în vederea urgentării acţiunilor menite să conducă la liberalizarea regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene, şi anume adoptarea Legii privind prevenirea şi combaterea discriminării – una dintre condiţiile în baza căreia Republica Moldova poate demara dialogul cu structurile europene.” se scrie în apel.
Cetăţenii moldoveni din străinătate au precizat, scoţând în evidenţă zecile de mii de drame familiale şi anume “familii despărţite, copii crescuţi fără părinţi, imposibilitatea pentru mulţi de a-şi petrece apropiaţii pe ultimul drum, de a asista la naşterea ori nunta copiilor, etc”.
Totodată în apel este exprimată nedumerirea faţă de faptul că acest proiect de lege e prezentat de unii actori politici şi reprezentanţi ai societăţii civile, dintr-o perspectivă absolut falsă... toţi crezând că ar fi vorba de o lege ce ar favoriza sau chiar promova practici contrare tradiţiilor. Mai multe legi similare au fost adoptate şi în Grecia, Cipru, România sau Bulgaria.
“În opinia noastră, atacurile vizând Legea antidiscriminare nu au decât un singur scop: sabotarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova...
Îndemnăm reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană să intensifice eforturile de comunicare şi dialog cu cetăţenii în scopul
i) de a explicita şi a educa populaţia în ce priveşte modalitatea aplicării şi necesitatea adoptării Legii antidiscriminare,
ii) de a aduce la cunoştinţa fiecărui adevărata amploare a acestui act normativ,
iii) de a combate vehement orice speculaţie şi manipulare, care se practică prin dezinformarea continuă a cetăţeanului de rând.”, mai este scris în apel.
Precizăm că apelul a fost semnat de Asociaţia „IMPACT – IMPreună ACŢionăm Agissons Ensemble”, Asociaţia „Jeunes Moldaves à Paris”, Grupul de iniţiativă „La Paris.net”, Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa, Asociaţia „Ştefan cel Mare”, Asociaţia „Mihai Eminescu” – Margareta Luţă, Asociaţia femeilor originare din R.Moldova în Franţa - Svetlana Postolachi, Asociaţia Pro-diaspora France – Ion Ciobanu, Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei – Gheorghe Furdui.
Amintim că Proiectul Legii antidiscriminare a fost avizat de Guvern în februarie 2011 şi urma să fie examinat în Parlament. Însă, în urma mai multor proteste Executivul a retras proiectul legii pentru un nou proiect.