Schuebel: Parlamentul Republicii Moldova trebuie să voteze Legea antidiscriminare

Parlamentul Republicii Moldova trebuie să voteze Legea antidiscriminare pentru a trece la o nouă etapă privind liberalizarea regimului de vize, a declarat şeful Misiunii Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, care a reiterat poziţia UE faţă de această problemă.
Epoch Times
28.03.2012

Parlamentul Republicii Moldova trebuie să voteze Legea antidiscriminare pentru a trece la o nouă etapă privind liberalizarea regimului de vize, a declarat şeful Misiunii Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, care a reiterat poziţia UE faţă de această problemă.

Oficialul european este optimist în acest sens, dar nu poate spune când moldovenii vor circula liber în UE.

"Negocierile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană se află la sfârşitul primei faze, iar pentru a trece la următoarea, trebuie de completat unele lacune din legislaţie. Este vorba de Legea antidiscriminare, care trebuie adoptată de Parlament. Mulţi sunt critici, dar oamenii nu înţeleg că nu e atât de dramatic", a punctat Schuebel.

Totodată, şeful Misiunii Uniunii Europene a reamintit că Moldova şi-a asumat mai multe condiţii faţă de UE, fiind convins că după ce Legea Antidiscriminare va fi votată de parlamentari, negocierile privind liberalizarea regimului de vize vor avansa.

În acest sens oficialul European a mai completat spunând: "Pentru Moldova au fost stipulate condiţii pe care le-a acceptat. Eu cred că Moldova trebuie să aprobe Legea la un anumit moment, pentru ca sistemul de liberalizare a vizelor să lucreze. Această Lege este în interesul cetăţenilor, şi nu în detrimentul lor".

Precizăm că proiectul Legii Antidiscriminare, aprobat de Guvern în februarie 2011, a stârnit diverse reacţii fapt ce a făcut ca Guvernul să retragă proiectul din Parlament.

Iar Republica Moldova trebuie să adopte totuşi cea mai importantă lege - Legea antidiscriminare. Căci Dirk Schuebel a lăsat să se înţeleagă că fără această lege, cetăţenii moldoveni nu vor putea beneficia de facilităţi la obţinerea vizelor pentru UE.

Totodată, în privinţa negocierilor dintre Republica Moldova şi UE, şeful Delegaţiei UE la Chişinău a declarat că discuţiile în privinţa Acordului de asociere au avansat semnificativ, dar semnarea acestuia depinde şi de crearea Zonei de comerţ liber, iar negocierile în această privinţă abia au început. El a precizat că mai rămân deschise câteva întrebări, printre care facilitarea regimului de vize, reglementarea conflictului transnistrean şi perspectiva europeană a Republicii Moldova, dar asupra acestora se va reveni spre finalul negocierilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor