Mobilizare în PSD. Parlamentarii stau "la locurili lor" pentru moţiunea de cenzură

Parlamentarii PSD sunt "consemnaţi" la domiciliu pentru ca nu care cumva vreunul să lipsească la votul pe moţiunea de cenzură prin care Liviu Dragnea vrea să-şi dea jos propriul Guvern.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
16.06.2017

Alungarea premierului Sorin Grindeanu de la Palatul Victoria pare să fi devenit prioritatea numărul 1 a partidului. Parlamentarii PSD şi-au sistat plecările în străinătate şi şi-au anulat concediile pentru a fi prezenţi la votul pe moţiunea de cenzură, eveniment ce va avea loc miercuri, relatează Gândul.info.

"Tocmai după decizia de ieri (n.r. - joi) s-au anulat orice deplasări în străinătate, orice alte aspecte prin care ar fi posibil ca anumiţi parlamentari să fie cuprinşi în alte activităţi. Înţelegem cu toţii că obiectivul principal al Parlamentului este de a avea un Guvern eficient şi care să pună în aplicare, în detaliu, programul de guvernare de care au nevoie toţi românii", a declarat liderul PSD Ioan Dîrzu.

Întrebat de jurnalişti dacă este ordin ca toţi parlamentarii să fie prezenţi săptămâna viitoare în Parlament, Ioan Dîrzu a răspuns că "toată lumea trebuie să fie prezentă", iar "focusarea pentru momentul moţiunii" i se pare foarte importantă.

La rândul său, liderul PSD şi-a anulat programul stabilit pentru weekend privind participarea la Şcoala de pregătire politică TSD, la Teatrul de vară Jupiter, având stabilite mai multe întâlniri în cursul zilei de vineri. Schimbarea programului vine în contextul în care Grindeanu avertiza că va avea întâlniri cu parlamentari PSD care i-au cerut acest lucru, lăsând astfel a se înţelege că există aleşi gata să treacă de partea lui, ceea ce ar putea schimba soarta votului pe moţiunea de cenzură.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor