Misterul vitaminei C

Vitamina C este cel mai cunoscut şi popular supliment alimentar. De asemenea, este foarte importantă, atât pentru oameni cât şi pentru alte specii animale. De fapt, nici plantele şi nici animalele nu pot trăi fără vitamina C. Însă, ceea ce nu ştie majoritatea oamenilor este faptul că această vitamină crucială deţine o parte misterioasă.

În timp ce vasta majoritate a speciilor animale îşi produc intern propria lor vitamină C, câteva specii, incluzând oamenii, şi-au pierdut această capacitate. În mod surprinzător, unele specii de peşti şi păsări – şi câteva mamifere incluzând porcii de Guinea şi maimuţele mari înrudite cu oamenii – nu îşi pot autosintetiza această vitamină critică.

Bineînţeles, aceasta înseamnă că aceste animale, inclusiv oamenii, trebuie să obţină vitamina C din dieta lor. Cum s-a întâmplat acest lucru?

În 1957, biochimistul Albert Lehninger a studiat biosinteza vitaminei C la animale şi a realizat că, spre deosebire de multe specii, precum pisicile şi câinii, care au capacitatea de a-şi biosintetiza propria cantitate de vitamina C necesară, oamenii nu sunt capabili să o facă.

El a descoperit că celulele umane nu pot realiza ultimul pas crucial al biosintezei vitaminei C – acela de transforma L-gluconolactona în acid ascorbic – proces catalizat de către enzima gluconolactona oxidaza.

Ca o continuare a studiului lui Lehninger, câţiva ani mai târziu, în 1991, un biochimist japonez (Nishikimi) şi colegii lui au observat că gena responsabilă de acest proces este de fapt prezentă în oameni, dar nu este activă - se crede că motivul ar fi acumularea mai multor mutaţii care au transformat-o într-o pseudo-genă nefuncţională.

În particular, nu doar oamenii, ci şi gorilele, cimpanzeii, urangutanii şi unele maimuţe au acest defect genetic moştenit.

Deoarece capacitatea de a produce această vitamină esenţială oferă un avantaj evolutiv faţă de speciile care trebuie să o obţină din mediul înconjurător, acest lucru reprezintă oarecum o enigmă, nu poate fi explicat deloc cu teoria darwinistă a speciilor. În mod tipic, ne aşteptăm ca trăsăturile pozitive să se păstreze în timpul evoluţiei şi, deoarece vitamina C este absolut necesară, cum ar putea selecţia naturală să elimine o capacitate biosintetică atât de crucială?

De fapt, dacă regulile selecţiei naturale sunt în realitate valide, atunci linia maimuţelor mari, care ne-ar include şi pe noi conform teoriei, nu ar fi trebuit să supravieţuiască. Individul care a purtat mutaţia nefuncţională a genei anterior funcţionale ar fi trebuit să fi pierit.

Pentru a aprecia mai bine motivul pentru care pierderea biosintezei vitaminei C este atât de curioasă, trebuie să înţelegem beneficiile ei. Scorbutul este o boală fatală care apare în rândul vertebratelor ce sunt incapabile să sintetizeze vitamina C atunci când dieta lor nu include fructe şi legume proaspete, care sunt surse bogate de vitamină.

Istoric, această boală a ucis mulţi marinari care nu au avut la dispoziţie astfel de alimente perisabile în timpul călătoriilor lor pe mare. Scorbutul necesită o perioadă de timp pentru a se dezvolta la oamenii cu o dietă fără vitamina C; când apare poate prezenta o gamă diversă de simptome.

Aceste simptome includ oboseală, disfuncţie neurologică şi, mai răspândit, defecte evidente la vasele de sânge şi integritatea oaselor. Aceste ultime simptome sunt cel mai uşor de recunoscut deoarece ele cauzează pete pe piele, sângerarea gingiilor şi pierderea dinţilor, precum şi fragilitatea oaselor şi a cartilagiilor.

Lipsa vitaminei C rezultă de asemenea şi în formarea de colagen nefuncţional în vasele de sânge şi în oase, care este responsabil pentru majoritatea simptomelor grave legate de oase şi vasele de sânge.

Varietatea de simptome ale scorbutului, pe lângă cele generate de colagen, au loc deoarece vitamina C este de asemenea un factor pentru multiple enzime implicate în biosinteză, incluzând sinteza dopaminei, un neurotransmiţător important şi sinteza carnitinei, care ajută ca mitocondria să ţină pasul cu cererea pentru producţia de energie.

Deşi a fost creată o legătură între scorbut şi antidotul său (lămâia, portocala) în secolul al 19-lea, pe atunci nu se ştia că această legătură se datorează conţinutului lor în vitamina C.

Totuşi, după ce a fost descoperită, vitamina C a devenit destul de populară în secolul 20, nu pentru rolul ei în prevenirea scorbutului, ci pentru puternica sa funcţie „antioxidantă”. Vitamina C a fost descoperită ca fiind un puternic antioxidant. Corpul uman depozitează cea mai mare parte din acest element critic în celulele albe din sânge, ceea ce ajută sistemul imunitar în lupta împotriva patogenilor. În mod clar, ţinând cont de rolul vital jucat de vitamina C în interiorul celulelor noastre, fie ca antioxidant sau co-substrat, păstrarea biosintezei sale ar fi trebuit să fie un avantaj selectiv.

De ce au pierdut oamenii această abilitate foarte valoroasă?

Există un număr de teorii care încearcă să explice această situaţie bizară, dar savanţii încă nu au ajuns la un consens. Totuşi, clar este că majoritatea animalelor au niveluri de vitamina C mult mai ridicate în corp decât avem noi.

Din moment ce este evident că această vitamină este necesară pentru supravieţuirea noastră este înţelept să consumăm fructe şi legume proaspete. De asemenea, suplimentele zilnice sunt o idee bună din moment ce corpurile noastre se află sub un stres oxidativ constant în civilizaţia modernă.