Mister în Franţa: Un miliardar, un castel şi un blestem

Magnatul chinez Lam Kok s-a prăbuşit cu un elicopter sâmbătă, 21 decembrie, la scurt timp după ce a cumpărat un castel splendid, înconjurat de 65 de hectare de viţă de vie, lângă Bordeaux, Franţa.
Franţa: Château de La Rivière (MEHDI FEDOUACH / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
24.12.2013

Magnatul chinez Lam Kok s-a prăbuşit cu un elicopter sâmbătă, 21 decembrie, la scurt timp după ce a cumpărat un castel splendid, înconjurat de 65 de hectare de viţă de vie, lângă Bordeaux, Franţa.

Dispariţia acestuia pare desprinsă dintr-un roman de Aghata Christie, numai că de data aceasta, totul este adevărat. Miliardarul nu s-a putut bucura nici măcar o singură zi de castelul din secolul al XVI-lea, Chateau de La Riviere, care poartă cu sine un blestem: trei proprietari morţi din anul 2002 până astăzi, sau mai bine spus până sâmbătă, şi de fiecare dată în acelaşi tip de accident: zborul cu avionul.

Lam Kok, un pionier al investiţiilor asiatice în sectorul vitivinicol francez şi preşedinte al companiei Brillant care vinde ceai fin şi se ocupă de asemenea de afaceri în domeniul imobiliar, a decis să combine pasiunile lui: ceaiul şi vinul. Ca magnat, a ales ce este mai bun: câmpurile din Bordeaux.

Afacerea pe care a încheiat-o cu James Gregoire, proprietarul castelului, a umplut paginile ziarelor franceze datorită acestei investiţii de proporţii. Semnarea contractului a fost urmată de o conferinţă de presă, cu petrecere şi fotografii, alături de o sticlă uriaşă de Bordeaux.

A venit apoi ideea unui zbor cu elicopterul pentru a admira cele 65 de hectare de viţă de vie. La bord s-au urcat magnatul cu fiul său în vârstă de 12 ani, împreună cu fostul proprietar al castelului, care a preluat comenzile elicopterului, şi un interpret. Soţia miliardarului a refuzat invitaţia, "Mi-e teamă de elicopter" pare să fi spus. Ceilalţi au plecat, şi niciunul dintre ei nu s-a mai întors, aeronava prăbuşindu-se în apele reci ale râului Dordogne. Paginile ziarelor franceze s-au umplut din nou, de data aceasta vorbind despre un mister.

De trei zile jandarmeria franceză lucrează neobosit la căutarea corpurilor, folosind sonde conectate la un monitor pentru a scana fundul râului. Dar până acum a fost găsit doar corpul copilului, fiul lui Kok.

Povestea capătă astfel o nuanţă de mister. Se vorbeşte deja de blestemul lui Chateau de La Riviere. În urmă cu 12 ani, proprietarul de atunci al castelului a murit la vârsta de 66 de ani, în acelaşi mod. S-a prăbuşit cu avionul său la scurt timp după decolare, pentru niciunul dintre oamenii aflaţi la bord (împreună cu el se aflau pilotul şi co-pilotul), nu s-a mai putut face nimic.

Aceeaşi soartă au avut-o şi următorii doi proprietari. James Gregoire, care tocmai încasase 30 de milioane de euro, se afla la conducerea elicopterului şi a dus cu el secretul acestui incident, şi Lam Kok.

Dar cine ştie cât de multe alte mistere ascunde un castel din secolul al XVI-lea? Acesta are în fundaţiile sale acri întregi de beciuri subterane săpate în calcar şi a fost ridicat pe ruinele unei fortificaţii din perioada lui Carol cel Mare (rege al francilor din anul 768 până la moarte, şi fondator al Imperiului Carolingian).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor