Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere sancţionarea premierului Marcel Ciolacu. Îl acuză de discriminare
Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a depus luni o petiţie la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care cere instituţiei să sancţioneze declaraţia premierului Marcel Ciolacu făcută la 24 aprilie la Timişoara, respectiv: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!".
Concret, reprezentanţii cer să se constate fapta de discriminare, să dispună sancţionarea lui Marcel Ciolacu iar acesta să fie obligat să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii.
În petiţia înaintată în numele asociaţiei de preşedintele acesteia, Dorin Dobrincu, sunt enumerate prevederile legale privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în baza cărora a fost formulată plângerea şi motivele care arată că declaraţia prim-ministrului se încadrează în categoria comportamentelor care, "prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi".
Petiţia reaminteşte că, în ziua de 24 aprilie 2024, Marcel Ciolacu, aflat la Timişoara, a declarat că domnia sa este din Buzău, prin urmare nu se consideră moldovean şi s-ar simţi jignit de o asemenea asociere: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!".
Afirmaţia a fost făcută într-un cadru oficial, în care prim-ministrul alături de alţi membri ai guvernului informau opinia publică naţională cu privire la rezultatele unei şedinţe de guvern abia încheiate, ce avusese loc la Timişoara în acea zi. Prin urmare, nu poate fi vorba de un cadru informal, de comunicare relaxată, iar dacă a fost intenţionat o glumă, aceasta nu poate fi acceptată ca atare, ţinând cont că vorbim de o conferinţă de presă oficială a guvernului României, se arată în plângere. De altfel, încercarea lui Ciolacu de a se distanţa de stigmatul de a fi considerat „din Moldova” nu avea nici o logică în cadrul discursului, era o simplă paranteză, pentru că nu fusese chestionat ca atare, se arată în comunicatul asociaţiei.
"Publicul a receptat această afirmaţie ca fiind insultătoare, stigmatizantă la adresa moldovenilor. Se vede aceasta din comentariile, neobişnuit de numeroase şi depreciative la adresa prim-ministrului atât din partea politicienilor şi persoanelor publice, cât şi a jurnaliştilor şi mai ales ale publicului larg, care au sesizat aspectul depreciativ, stigmatizant, cu privire la locuitorii Moldovei ori a celor care au origini sau se consideră 'moldoven'", se mai precizează în comunicat.
De asemenea, petiţia subliniază că nu este prima dată când domnul Ciolacu face trimiteri depreciative, fie şi aluzive, la "Moldova" şi la "moldoveni".
Mai mult, asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei consideră că prin poziţia sa eminentă în stat, de prim-ministru, gestul domnului Marcel Ciolacu este o sursă prescriptivă (cvasi-juridică), care poate induce, fie şi involuntar, forme grave şi extinse de discriminare la adresa locuitorilor Moldovei, fapt care intră sub incidenţa prescripţiilor cuprinse în alin. 6 al OGnr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Redăm mai jos textul complet al petiţiei adresate Consiliului Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
Către,
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
DOMNULE PREŞEDINTE,
Prin prezenta, subsemnatul Dorin DOBRINCU formulez în numele Asociaţiei Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, pe care o reprezint în calitate de preşedinte:
PETIŢIE
În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, formulez prezenţa PETIŢIE prin care solicit constatarea şi sancţionarea faptei prevăzută de art. 2, alin. 1, care defineşte discriminarea drept
„orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”,
şi alineatul 4, care arată că
„Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale”,
precum şi alineatul 6, care arată că
„Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa legii penale”
din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare republicată, săvârşită la data de 24.04. 2024 de domnul Marcel CIOLACU, prim-ministru al României, în calitate de reclamat, domiciliat în Bucureşti, cu adresa de corespondenţă la Guvernul României, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei, nr. 1, Sector 1, Bucureşti, cod poştal 011791.
Vă solicit ca, pe lângă constatarea faptei de discriminare şi aplicarea amenzii contravenţionale, să dispuneţi obligarea părţii reclamate să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii.
MOTIVELE PETIŢIEI SUNT URMĂTOARELE:
În fapt,
În ziua de 24.04. 2024, domnul Marcel CIOLACU, prim-ministru al României, aflat la Timişoara, a declarat că domnia sa este din Buzău, prin urmare nu se consideră moldovean şi s-ar simţi jignit de o asemenea asociere:
„Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!”
(vezi Conferinţa de presă postată pe 25.04.2024 de Guvernul României pe youtube, începând cu minutul 24.54 până la minutul 27.50; afirmaţia „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!” poate fi auzită la minutul 27.14).
Domnul prim-ministru a răspuns astfel jurnalistului Adrian Marcu (Banatul Azi), la întrebarea acestuia privind o eventuală reformă de regionalizare a României. De menţionat este faptul că vorbim de un context de comunicare politică de informare, un cadru oficial, în care prim-ministrul alături de alţi membri ai guvernului informau opinia publică naţională cu privire la rezultatele unei şedinţe de guvern abia încheiate, ce avusese loc la Timişoara în acea zi. Prin urmare, nu poate fi vorba de un cadru informal, de comunicare relaxată, iar dacă a fost intenţionat o glumă, aceasta nu poate fi acceptată ca atare, ţinând cont că vorbim de o conferinţă de presă oficială a guvernului României, într-un context particular (şedinţă neobişnuită în afara cadrului său uzual, sediul guvernului, Palatul din Piaţa Victoriei, Bucureşti), de o încărcătură psihologică şi simbolică speciale evidente.
De altfel, încercarea domnului CIOLACU de a se distanţa de stigmatul de a fi considerat „din Moldova” nu avea nici o logică în cadrul discursului, era o simplă paranteză, pentru că nu fusese chestionat ca atare. De altfel, nu este prima dată când domnul CIOLACU face trimiteri depreciative, fie şi aluzive, la „Moldova” şi la „moldoveni” (Vezi: 4/05/24: Declaraţii de presă – Centura Bârlad – Judeţul Vaslui, Vremea Nouă: VIDEO | „Scăpările” lui Ciolacu: i-a discriminat pe moldoveni şi când a fost la Vaslui!, ziare.com: Declaraţia jignitoare a lui Marcel Ciolacu la adresa moldovenilor nu este o gafă. Obsesia premierului privind ”poziţia Buzăului” VIDEO, hotnews.ro: „Ca să ştiţi”: Declaraţia lui Marcel Ciolacu de joi despre Buzău şi Moldova nu a fost prima de acest fel
Publicul – fie că vorbim de jurnalişti, de persoane publice, dar mai ales de publicul larg – a receptat această afirmaţie ca fiind insultătoare, stigmatizantă la adresa moldovenilor. Se vede aceasta din comentariile, neobişnuit de numeroase şi depreciative la adresa prim-ministrului atât din partea politicienilor şi persoane publice, cât şi a jurnaliştilor şi mai ales ale publicului, care au sesizat în mod unanim aspectul depreciativ, stigmatizant, cu privire la locuitorii Moldovei ori a celor care au origini sau se consideră „moldoveni”. Postarea domniei sale de pe Facebook, din 26.04.2024, în care se deculpabilizează, are peste 8.000 de reacţii negative.
Considerăm aşadar această afirmaţie ca fiind o formă de discriminare, potrivit art. 2, alin. 1 şi 4, al OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată
Mai mult, considerăm că prin poziţia sa eminentă în stat, de prim-ministru, gestul domnului Marcel CIOLACU este o sursă prescriptivă (cvasi-juridică), care poate induce, fie şi involuntar, forme grave şi extinse de discriminare la adresa locuitorilor Moldovei, fapt care intră sub incidenţa prescripţiilor cuprinse în alin. 6 al aceluiaşi articol din dispoziţia juridică amintită (OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată).
În drept, faptele descrise se încadrează în prevederile art. 2, alin. 1, alin. 4 şi alin. 6. din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare republicată.
POT DOVEDI CELE AFIRMATE CU:
1. Transcript al declaraţiei făcute de Marcel Ciolacu conform înregistrării de la Conferinţa de presă postată pe 25.04.2024 de Guvernul României pe youtube (începând cu minutul 24:54 până la minutul 27:50). Afirmaţia „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!” poate fi auzită la minutul 27.14.
Transcriere declaraţie Marcel Ciolacu:
25:36: „Noi avem sistemul de administraţie publică pe model francez, de asta e şi atât de stufos.
25:48 Ei au guvernatori pe regiuni care intervin ca să nu mai existe astfel de decalaje între regiuni de dezvoltare ce s-au întâmplat între Timişoara şi Bacău, de exemplu.
25:59 adică, niciunde, în niciun stat nu se întâmplă acest lucru… sau între Cluj şi sudul ţării, şi atunci se venea cu acest instrument.
26:11 Nu ştiu dacă mai este foarte de actualitate cum au făcut polonezii: în loc să ai 10.000 de proiecte pe fonduri europene aveai 2 proiecte integrate şi normal că au avut o absobţie de fonduri europene de 110%, în timp ce România avea la timpul acela 54%…
26:31 s-au pierdut anumiţi paşi, dar pe fond, ca şi administraţie publică, unde trebuie făcută o reformă şi centrală şi locală şi regionalizarea va trebui… asta nu înseamnă că se vor desfiinţa…
26:49 Vor fi regiuni, se vor depune proiectele împreună şi se vor face anumite comasări între… dar după un studiu foarte exact pe fiecare judeţ în parte, e zonă depopulată de munte… trebuie să vii cu instrumente de echilibru, trebuie să acoperi decalajul…
27:11 Exact ce vi s-a întâmplat dumneavoastră la Timişoara… Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi… dar a venit şi un buzoian care totuşi, împreună cu domnul Grindeanu şi cu restul colegilor din Guvern, am început să aducem timişorenilor ce e corect să aducem. Mulţumesc mult