Mircea Duşa (PSD) consideră că acţiunea de reînhumare a lui Nyiro Jozsef aduce atingere demnităţii României
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, consideră că nu este corectă implicarea directă a Guvernului şi Parlamentului Ungariei în acţiunea de reînhumare pe teritoriul României a rămăşiţelor scriitorului Nyiro Jozsef şi este de părere că aceste aspecte vor fi clarificate la întâlnirea pe care primul ministru român Victor Ponta urmează să o aibă cu omologul său de la Budapesta.
Mircea Duşa a declarat miercuri, că în jurul datei de 1 iunie, premierul Victor Ponta se va întâlni cu primul ministru ungar, Viktor Orban, şi atunci se vor clarifica aceste chestiuni, inclusiv afirmaţii ale oficialilor de la Budapesta care susţin că în România se încalcă drepturile minorităţilor.
"Eu cred că nu este corect şi în jurul datei de 1 iunie primul ministru Victor Ponta va avea o întâlnire cu premierul Ungariei, Viktor Orban, şi cred că o serie de lucruri din acestea care, uneori, sunt ieşite din comun, vor fi clarificate. Mai ales că au fost şi declaraţii zilele trecute, chiar ale premierului Viktor Orban, care acuza România că încalcă drepturile minorităţilor. (...) Nu mi se pare corect să facă asemenea declaraţii când cred că România este un model de ţară care a rezolvat problema minorităţilor într-o manieră modernă şi poate cu mult mai multe drepturi decât au minoritarii români în alte ţări", a spus ministrul pentru relaţia cu Parlamentul.
Referindu-se la acţiunea de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, ministrul Mircea Duşa a afirmat că ea aduce "atingere demnităţii României şi stabilităţii într-un stat european".
El a subliniat că este "evident că e vorba de o acţiune de campanie electorală a Partidului Civic Maghiar", dar a avertizat că nu e normal ca pentru acest lucru să te foloseşti de o personalitate controversată, care aminteşte de o "perioadă neagră a istoriei".
"Nu mi se pare corect care aceste lucruri să se întâmple. Campania electorală se poate face conform prevederilor legii, dar nu folosind asemenea personalităţi care reînvie perioada aceea tulbure din istoria Europei când tendinţa expansionistă a horthysmului, fascismului, a maghiarimii erau în floare. Suntem în anul 2012, suntem o ţară europeană şi cred că lucrurile trebuie să se petreacă altfel", a spus Mircea Duşa.
Ministrul a precizat că după ce el şi mai multe organizaţii civile au adus la cunoştinţa Guvernului României intenţia de reînhumare a lui Nyiro Jozsef, Ministerul român al Afacerilor Externe a informat partea ungară că o asemenea acţiune nu este de dorit. În plus, ministrul Mircea Duşa a adăugat că i-a comunicat şi ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Fuzes Oszkar, că Guvernul român nu agreează această idee şi nu este de acord cu asemenea acţiune.
În consecinţă, va avea loc doar o simplă reînhumare a osemintelor lui Nyiro Jozsef, renunţându-se la procesiunile publice care erau anunţate, spune ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.
"Se pare că, având poziţia oficială a Guvernului României, s-a renunţat la această acţiune, se va face doar ceea ce este normal: se aduc osemintele persoanei Nyiro în Odorheiu Secuiesc şi se înhumează, aşa cum se întâmplă la o simplă acţiune de deshumare şi reînhumare", a conchis Mircea Duşa.
Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat dezacordul faţă de reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef în România, precizând că activitatea acestuia indică o atitudine antisemită.
"MAE a comunicat deja părţii ungare poziţia autorităţilor române, respectiv dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyiro Jozsef în România. Partea română a arătat că activitatea politică a lui Nyiro Jozsef din perioada 1941 - 1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, antisemită şi de colaborare cu un regim fascist", arată MAE .
MAE prezintă şi informaţiile cu privire la Nyiro Jozsef, care s-a născut în 1889, la Jimbor, în judeţul Braşov (centru), şi a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând.
Potrivit sursei citate, în perioada interbelică Nyiro a lucrat ca jurnalist la mai multe publicaţii de limba maghiară din Transilvania (regiunea de centru-vest) şi a publicat mai multe nuvele. În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta - "Magyar Ero" şi "Magyar Unnep". După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyiro Jozsef a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szalasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia "Coroana Corvin", înfiinţată de către Miklos Horthy.