Mircea Diaconu: "N-am zis niciodată că mă retrag din politică"

Aflat vineri, la Piteşti, senatorul PNL Mircea Diaconu, care este cercetat pentru conflict de interese, a declarat că jurnaliştii au înţeles greşit că el se retrage din politică. Actorul a mai afirmat că el doar a spus că nu va mai candida pentru Senat.
Mircea Diaconu (Mihuţ Savu/Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
09.11.2012

Aflat vineri, la Piteşti, senatorul PNL Mircea Diaconu, care este cercetat pentru conflict de interese, a declarat că jurnaliştii au înţeles greşit că el se retrage din politică. Actorul a mai afirmat că el doar a spus că nu va mai candida pentru Senat.

"Nu mă retrag din politică, nu mai vorbiţi prostii, scuzaţi-mă. Că sunt nişte fete reporteriţe pe colo, pe colo şi nu înţeleg ce spui, pentru că trebuie să ştii limba română exact ca să pricepi. Dar la dumneavoastră nu admit chestia asta. N-am zis niciodată că mă retrag din politică, am spus că nu mai candidez, e o mare diferenţă. Pot face politică foarte bine şi obligatoriu ca simplu cetăţean. Şi chiar mai bine. (...)

Încă ceva ce trebuie să precizez, am spus o dată, mai zic o dată, nu mă retrag din politică, rămân vicepreşedinte PNL şi cu gura cât şura, cum am fost şi până acum. (...) De filme şi de teatru nu m-am lăsat niciodată. În acest interval, de patru ani, am făcut vreo cinci filme cred, ceea ce e foarte bine. Am făcut un film care se cum este "Cu buletinul la Paris", dar amărâtul ăla pe care îl joc eu nu ajunge niciodată la Paris, visează să ajungă şi el, n-are bani.

După aia, la primăvară, mai am încă două de făcut, filme vreau să spun, dar între timp plec şi la Bruxelles să joc un spectacol. În noiembrie, pe 27, am foarte multă treabă! Pe de altă parte mai zic o dată - nu mă retrag din politică. Asta ca să n-aibă bucuria unii că m-am retras", a declarat Mircea Diaconu.

Apoi, jurnaliştii l-a întrebat pe actor dacă va mai candida în 2016 pentru Parlament, iar el a răspuns:

"Nu, nu, nu, nu, nicidecum! Deci acest lucru nu-l mai fac, vorbesc de Parlamentul României, nu mă mai interesează, pur si simplu, fiindcă e o zonă în mare măsură pasivă. Pentru mine, care am alt ritm, eu sunt aşa mai vioi, mai iute, mai aşa... îmi place să iau o treabă să depindă de mine şi să o fac până la capăt, oricare ar fi ea, de orice fel, inclusiv... Orice."

Mircea Diaconu declara se marţi, aflat la sediul Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, că se retrage din viaţa politică şi că revine la statutul lui de cetăţean simplu, precum şi la maşina lui de suflet, un ARO 10, precizând că în cinci zile începe un film - "Cu buletinul la Paris" - în care va avea rolul principal.

"S-ar putea odată să nu mai ies. Mai sunt trei zile senator, iar în rest am decis să nu mai candidez şi m-am retras din viaţa asta politică imediată. Asta pentru că mi-am ales singur demnitatea cea mai importantă, aia de cetăţean", declara marţi actorul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor