Martin Schulz despre cazul Diaconu: Deciziile Curţii supreme trebuie respectate
alte articole
Preşedintele Parlamentului European(PE), Martin Schulz, a declarat că deciziile instanţei supreme trebuie respectate, dar a refuzat să facă alte comentarii referitoare la decizia Senatului de a vota împotriva încetării mandatului lui Mircea Diaconu.
Schulz a fost întrebat ce părere are despre decizia Senatului de a nu invalida mandatul lui Mircea Diaconu, menţionând că nu ştie punctual despre ce este vorba şi că a fost întrebat şi la Parlament de acest subiect. Totodată, preşedintele PE a precizat că a discutat cu Traian Băsescu despre cazul Diaconu, dar nu a dorit să facă prea multe comentarii, motivând că nu ştie de ce senatorii au luat această decizie. ”În mod normal cred că deciziile Curţii supreme trebuie respectate, dar nu ştiu motivele pentru care Senatul a respins hotărârea, de aceea nu pot face alte comentarii asupra cazului”, a spus preşedintele PE.
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu nu a dorit să declare nimic pe acest subiect.
”Nu comentez, după cum ştiţi de multă vreme”, a spus şeful statului.
Plenul Senatului a votat marţi împotriva încetării mandatului de senator al lui Mircea Diaconu (PNL) pentru incompatibilitatea în care s-a aflat în 2008 ca director al teatrului Nottara.
În urma votului secret electronic doar 23 de senatori au votat “pentru” constatarea incompatibilităţii lui Diaconu, în timp ce 32 de senatori au fost “contra”, iar zece s-au abţinut.
Mircea Diaconu îşi continuă, astfel, mandatul de senator.
La finalul votului, senatorii au aplaudat decizia de menţinere în funcţie a liberalului.
ÎCCJ a constatat la 19 iunie 2012, definitiv şi irevocabil, starea de incompatibilitate, în baza evaluării ANI, în care s-a aflat senatorul Mircea Diaconu, ca urmare a exercitării concomitente a demnităţii de senator în Parlament şi a funcţiei de director manager al Teatrului Nottara. Agenţia Naţională de Integritate a constatat, pe 27 ianuarie 2011, starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu, întrucât, "începând cu data de 19.12.2008, a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului C.I. Nottara".
În cazul în care parlamentarul aflat în stare de incompatibilitate nu notifică în scris acest lucru şi starea de incompatibilitate continuă să existe, acesta este considerat demis de drept din funcţia de senator sau deputat.
Diaconu a depus, în data de 24 septembrie, la Biroul Permanent al Senatului, certificatul de grefă de la ÎCCJ care atestă faptul că împotriva deciziei 3104/19.06.2012, pronunţate de către instanţă în dosarul nr.1195/2(2011, în contradictoriu cu ANI, a formulat contestaţie în anulare prevăzută de art. 318, Codul de procedură civilă, cale extraordinară de atac ce face obiectul dosarului 6014/1)2012 cu termen de judecată 10 aprilie 2013.
Mircea Diaconu a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat. ANI anunţase că îi va contesta candidatura. Un eventual câştig de cauză al Agenţiei ar fi determinat ca USL să rămână candidat în acel colegiu din Argeş.