Ministrul Virgil Popescu, anchetat în Parlament. De ce a EXPLODAT preţul la energie şi la gaze?
alte articole
Invitat în Comisia de Anchetă din Parlament, ministrul Energiei Virgil Popescu a susţinut, luni, că la iniţiativa sa problema creşterii preţurilor la energie a fost ridicată la nivel de Comisie Europeană şi se aştepta un set de recomandări din partea CE pentru a se stabili un mecanism de ajutor pentru populaţie.
În ceea ce priveşte creşterea preţurilor, Virgil Popescu a afirmat că acest lucru ar fi în principal din cauza trecerii la energia verde şi, în al doilea rând, a faptului că recuperarea economică post-pandemie a dus la creşterea cererii de gaze naturale pe fundalul unei lipse de stocuri, ceea ce a pus o presiune pe preţ.
"Săptămâna trecută am fost în Slovenia (la reuniunea ministerială a Grupului la Nivel Înalt pentru Cooperare Regională în domeniul energiei din Centrul şi Sud-Estul Europei - CESEC - n.r.), am ridicat această problemă în întâlnirea miniştrilor de energie, a fost preluată inclusiv de colegii greci - probabil o să facem o scrisoare către Comisia Europeană. Ce am obţinut la Ljubliana, noi încercăm să găsim la nivel european un mecanism de ajutor pentru ca populaţia şi IMM-urile poată trece peste această vâltoare a preţurilor. La nivelul Comisiei Euoropene, în aceste zile vom avea şi un răspuns, începând cu un set de recomandări, măsuri care pot fi luate pentru ca statele membre să nu încalce politica comună europeană atât în privinţa pieţei cît şi a ajutoarelor de stat.
De ce suntem în această situaţie pe piaţa de energie electrică? Când întreaga Europă şi-a asumat reducerea emisiilor cu efect de seră, asta presupune o schimbare de paradigmă a întregului sistem energetic la nivel european şi inclusiv la nivelul României. Aţi observat că preţul certificatelor CO2 a crescut de la 15-20 euro la peste 60 de euro pe certificat. Asta înseamnă că toată energia care se produce pe bază de combustibili fosili practic are preţul ei adăugat la preţul Megawat-ului, la preţul producţiei se adaugă şi certificatul CO2.
Asta înseamnă că plecăm de la un decalaj de anul trecut. Preţul certificatului CO2 a crescut cu 40 euro/Megawat faţă de anul trecut. În plus, am avut o iarnă destul de lungă, asta presupune că depozitele de gaze s-au golit, golindu-se, a fost până de curând o lipsă de stoc în depozitele europene. S-a suprapus cu creşterea economică de gaze după recuperarea după pandemie către Asia. Mai multe gaze ruseşti s-au dus spre Asia. Federaţia Rusă şi-a respectat promisiunile dar nu a suplimentat cantităţile pentru a putea acoperi toată cererea, aşa că a fost presiune pe preţ.
(...) După ce North Stream 2 va fi operaţională, preţul gazelor va scădea, dar acest lucru nu se va întâmpla până înainte de februarie, martie anul viitor.
Poate vă întrebaţi de ce, dacă s-a scumpit doar energia electrică şi din cărbune, ce se întâmplă cu cea din regenerabile. Piaţa de energie din Europa permite ca automat preţul de vânzare de pe piaţa SPOT, piaţa din ziua următoare să se închidă la cel mai mare preţ. Toţi producătorii, dacă nu vor vinde energia pe piaţa SPOT, vor pierde. Mai mult, în toată Europa, inclusiv în Marea Nordului, am avut probleme cu vântul. Dacă nu aveam capacitate de stocare, ne uităm dacă bate vântul. Bate vântul, avem producţie de eoliană, dacă nu trecem pe import", a declarat Virgil Popescu.
Ministrul Energiei a mai susţinut că liberalizarea pieţei interne nu a avut nicio legătură cu creşterea preţurilor.
Declaraţiile integrale în materialul video.