Cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt primii clasaţi?

Primaria Capitalei (Linkedin)
Ana Ion
26.10.2025
Primaria Capitalei (Linkedin)
Ana Ion
26.10.2025

Un sondaj Avangarde publicat duminică, 26 octombrie, arată o competiţie extrem de strânsă pentru Primăria Capitalei, primii patru candidaţi fiind separaţi de doar nouă procente, scrie Hotnews.​

Conform cercetării sociologice, actualul primar PSD al Sectorului 4, Daniel Băluţă, conduce cu 25% din intenţiile de vot, urmat de primarul PNL al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cu 23%. Pe locul al treilea se află Cătălin Drulă (USR) cu 18%, urmat de Anca Alexandrescu, cu 16%. Aceasta este realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel difuzată la Realitatea PLUS, unde Călin Georgescu este o prezenţă constantă.​

În clasament mai apar Cristian Popescu Piedone (8%), Vlad Gheorghe (DREPT) – 4%, Ana Ciceală (SENS) – 3% şi Virgil Alexandru Zidaru (independent) – 2%.​

Sondajul relevă şi percepţia generală a locuitorilor asupra oraşului: 68% dintre bucureşteni se declară nemulţumiţi de starea actuală a Capitalei, în timp ce doar 30% se arată mulţumiţi. Întrebaţi când ar trebui organizate alegerile locale, 62% preferă ca acestea să aibă loc cât mai curând, iar 34% cred că ar trebui amânate până la o îmbunătăţire a situaţiei economice.​

Cercetarea Avangarde a fost realizată în perioada 19–25 octombrie 2025, pe un eşantion de 1.000 de respondenţi, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eşantionul a fost multistratificat, cu ponderări pe criterii de gen şi educaţie, iar marja de eroare este de ±3,2%, la un nivel de încredere de 95%.​

Alte studii recente confirmă tendinţa: un sondaj CURS publicat în 18 octombrie îl plasa tot pe Daniel Băluţă pe primul loc, cu 25%, urmat la egalitate de Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă (câte 18%). Într-un sondaj Avangarde anterior, din august, Băluţă şi Ciucu erau la egalitate cu 25% fiecare, urmaţi de Drulă (20%) şi Alexandrescu (18%).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor