Ministrul Sănătăţii cere noi demisii la Spitalul "Sf. Maria" din Iaşi, unde şapte bebeluşi au murit în urma infecţiei cu o bacterie


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a cerut joi ca fostul manager al Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi să fie eliberat şi din funcţia de director medical, scrie Agerpres.
Potrivit declaraţiilor sale, persoana demisă din funcţia de manager ocupă în prezent postul de director medical.
„Am solicitat demiterea managerului spitalului, însă nu am atribuţii directe, întrucât unitatea nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii. Am observat că doamna respectivă a revenit ca director medical. Cer public înlăturarea ei şi din această poziţie, pentru că nu putem trata cu superficialitate funcţiile de conducere într-un spital”, a spus Alexandru Rogobete într-o conferinţă de presă.
De asemenea, ministrul a cerut şi schimbarea actualei şefe a secţiei ATI de la acelaşi spital, susţinând că aceasta deţine funcţia „în mod ilegal”.
„Mai mult decât atât, solicit demiterea şi înlocuirea şefei ATI, care ocupă această funcţie în prezent fără un temei legal”, a adăugat el.