Ministrul pentru Reintegrare de la Chişinău: Tiraspolul trebuie să accepte oferta de reintegrare a Republicii Moldova

„Tiraspolul trebuie să accepte oferta de reintegrare a Republicii Moldova pentru a depăşi problemele generate de criza energetică din regiune. Aceasta presupune extinderea graduală a câmpului constituţional pe întregul teritoriu al ţării”, a declarat miercuri, 14 ianuarie, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în debutul şedinţei Guvernului, notează Ziarul de Gardă.
În context, ministrul pentru Reintegrare a menţionat şi starea de urgenţă economică ce ar urma să fie prelungită în regiunea stângă a Nistrului, pe fondul dificultăţilor de livrare a gazelor naturale.
„Dispunem de această informaţie. Problema este una mai veche, fiind legată de criza energetică din regiune. Posibilitatea de a sprijini cetăţenii noştri din stânga Nistrului şi de a asigura activitatea întreprinderilor industriale este relativ simplă – Tiraspolul trebuie să accepte oferta de reintegrare a Republicii Moldova, care presupune extinderea graduală a câmpului constituţional pe întreg teritoriul ţării. Este o ofertă sprijinită, în mare parte, de toţi cetăţenii din stânga Nistrului şi reflectă dorinţa acestora de a avea stabilitate, securitate şi dezvoltare socio-economică durabilă”, a remarcat Valeriu Chiveri.
Potrivit sursei citate, vicepremierul a subliniat că, până în prezent, din partea Tiraspolului nu a parvenit „o adresare şi nu există o deschidere în acest sens”.
Tiraspolul ar urma să prelungească, pe 15 ianuarie, starea de urgenţă în economie, din cauza dificultăţilor de aprovizionare cu gaze ale regiunii transnistrene.
Menţionăm că autorităţile de la Tiraspol au declarat, pe 18 decembrie 2025, instituirea stării de urgenţă în economie, pe o perioadă de o lună, din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii separatiste, afirmând că acestea ar fi cauzate de o „încetinire” a tranzacţiilor în UE pentru achiziţia de gaze, a scris presa de la Chişinău.
Anterior, la data de 3 decembrie 2025, Valeriu Chiveri a declarat că autorităţile de la Chişinău lucrează la o strategie de reintegrare a regiunii transnistrene, întrucât formatul de negocieri „5+2” nu mai este funcţional şi nu poate fi reluat în actualul context regional creat de războiul început de Rusia în Ucraina în februarie 2022.
„Formatul de negocieri ʻ5+2ʼ nu mai este valabil. Acest lucru a fost expus de mai multe ori la diferite niveluri. Ar fi foarte complicat să ne imaginăm că doi actori importanţi în proces, aflaţi într-un război direct, ar putea participa la reglementarea unui alt conflict. Deci, pentru moment şi pentru o perspectivă previzibilă, acest format nu poate fi examinat ca unul ce ar putea să continue procesul de negocieri”, a declarat Valeriu Chiveri, potrivit sursei citate.