Ministrul Muncii anunţă înfiinţarea unei noi agenţii: va îngloba servicii pentru victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane

Flori Manole (Foto: Facebook Florin Manole)
Redacţia
24.09.2025
Flori Manole (Foto: Facebook Florin Manole)
Redacţia
24.09.2025

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, marţi, că până la sfârşitul acestui an va fi înfiinţată o nouă agenţie care urmează să înglobeze serviciile atât pentru victimele violenţei domestice, cât şi ale traficului de persoane şi va avea un buget mai consistent şi mai multă susţinere.

„Obiectivul este de a avea la sfârşitul acestui an, dacă este posibil chiar înainte de sfârşitul acestui an, o entitate administrativă, o nouă agenţie care să înglobeze serviciile pentru victime şi ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane, care să nu pună în umbră nici partea de egalitate de gen, care înseamnă mai mult decât servicii pentru victime în legislaţia românească şi europeană, care să aibă buget mai consistent decât ambele entităţi anterioare împreună, pentru că, logic, un progres înseamnă să ai mai multe resurse decât suma celor două, care să aibă mai mult acces şi mai mult suport inclusiv de la Ministerul tată în accesul la fonduri europene pentru victime, care să aibă mai multă putere, inclusiv de negociere politico-administrativă în raport cu DGASPC-urile”, a declarat Florin Manole, citat de Agerpres.

Ministrul Manole a participat la reuniunea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane pentru a susţine ordonanţa de urgenţă publicată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale care propune fuziunea prin absorbţie a Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi trecerea noii entităţi din subordinea Guvernului în subordinea MMFTSS.

„Pentru că există o întreagă dezbatere publică despre tăiere, reduceri de personal, eficientizare administrativă şi aşa mai departe, vreau să spun că această ordonanţă nu este din vreun pachet de tăieri. Obiectivul acestei ordonanţe nu este să taie posturi, să dea oamenii afară de la nicio instituţie. Sunt două entităţi importante, două entităţi cu mandat corelat cu dimensiunea europeană - Agenţia pentru egalitate de şanse, dar şi cu tematică extrem de importantă în România şi anume combaterea traficului de persoane şi servicii pentru victime, aşa că aici nu vorbim de reduceri. Vorbim de o nouă cale de a aborda serviciile pentru victimele din arealul ambelor instituţii, mai ales pentru că în ceea ce priveşte victimele traficului de persoane nu există servicii şi buget astăzi”, a explicat ministrul.

El a menţionat că dezbaterea privind comasarea celor două agenţii a pornit de la faptul că aceste instituţii „pasau discuţia despre servicii pentru victime de la o entitate în alta”.

„Foarte bine, iată soluţia: toată entităţile acestea sunt sub Ministerul Muncii, acreditarea şi licenţierea serviciilor sociale se face în mod normal de către Ministerul Muncii, finanţarea ar trebui să se facă tot de către Ministerul Muncii. Evident că, din proiect, preluarea sub Ministerul Muncii şi comasarea ambelor entităţi nu se va face cu eliminarea vreuneia dintre atribuţii şi a vreuneia dintre competenţele oricăreia dintre entităţi”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, proiectul de OUG va fi pus în transparenţă 30 de zile pentru că toată lumea să poată trimite propuneri, soluţii.

„Este cu atât mai util să facem această comasare cu cât avem şi o sumă de 10 milioane de euro rezervaţi de către Comisia Europeană pentru victimele traficului de persoane pe care, până acum, din ambiguităţi legislative, de atribuţii şi de competenţe, din păcate, România nu i-a atras. (...) Nu vreau să pară că blamez aici vreo instituţie - nici ANITP, nici pe altcineva, nu e despre asta, este despre a găsi o soluţie, pentru că, aşa cum ştiţi, pentru victimele traficului de persoane serviciile sunt la fel de importante ca justiţia, pentru că, dacă nu ai servicii şi nu vezi o perspectivă după ce mergi spre Poliţie şi spre procuratură, te simţi descurajat să mai accesezi sistemul de justiţie: unde o să mă duc, unde o să dorm, cine o să aibă grijă de mine, cu ce resurse o să trăiesc şi unde, pentru că nu poţi să te întorci în comunitatea de unde ai fost traficat, eventual”, a mai explicat Florin Manole.

Oficialul a menţionat că noua entitate va avea o bază materială mai bună, finanţare mai mare şi va atrage fonduri europene pentru serviciile acordate victimelor acestor infracţiuni. Operaţiunea de culegere de date şi raportare către entităţi internaţionale rămâne în atribuţiile acestei noi agenţii.

Comasarea acestor două agenţii este „o temă asumată politic în coaliţie” şi „nu este o iniţiativă individuală, bazată pe imaginaţie şi spontaneitate”, a punctat Manole.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor