Ministrul Mediului: Salina Praid nu mai poate fi salvată. Problema nu este dacă se prăbuşeşte tavanul, ci când

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat sâmbătă că situaţia de la Salina Praid este gravă şi ireversibilă. Potrivit acesteia, prăbuşirea tavanului nu mai este o posibilitate, ci o certitudine – singura necunoscută fiind momentul în care se va produce şi cât de rapid va evolua fenomenul.
„Din discuţiile cu experţii, concluzia este clară: întrebarea nu mai este dacă se va prăbuşi tavanul minei, ci când. Chiar în ziua în care am vizitat zona împreună cu ministrul Economiei, Radu Miruţă, o parte din tavan s-a surpat. Este evident că mina nu mai poate fi salvată sau reutilizată”, a declarat Buzoianu, citată de Agerpres, la Prima TV.
Ministrul a criticat lipsa de reacţie a autorităţilor în faţa pericolului iminent, acuzând mai multe instituţii de stat că „au aşteptat să se producă dezastrul”.
„Am auzit inclusiv explicaţia absurdă cu castorii. S-a pasat vina până când s-a ajuns la castori, de parcă ei ar fi fost responsabili. În realitate, acolo trebuia intervenit de mult. În februarie 2023, mina era deja grav inundată. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, printr-un plan de management de risc propus de Apele Române, zona era catalogată ca având doar un risc moderat de inundaţie”, a spus Buzoianu.
În ceea ce priveşte măsurile actuale, ministrul a precizat că se fac eforturi pentru a aduce rapid apă potabilă în localitatea Târnăveni.
„În prima săptămână de mandat am emis o decizie prin care Ministerul Mediului îşi asumă găsirea unor soluţii tehnice rapide de desalinizare. Vom emite o decizie oficială pentru alocarea fondurilor către Consiliul Judeţean, astfel încât să poată fi achiziţionate echipamentele necesare”, a explicat ea.
Întrebată dacă este luată în calcul reconstruirea minei turistice după eventualul colaps, Buzoianu a spus că acest subiect ţine mai mult de competenţa altor ministere, în special cel al Economiei.
„Prioritatea noastră este să prevenim un dezastru ecologic şi să asigurăm accesul locuitorilor la apă potabilă. Acestea sunt obiectivele în care ne implicăm direct”, a încheiat ministrul Mediului.