Ministrul Justiţiei: Nu renunţ la nominalizările lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie ca procuror general şi şef al DNA

Mona Pivniceru, care a primit aviz favorabil pentru un nou mandat de ministru al Justiţiei, a afirmat, vineri, că nu renunţă la la propunerile lui Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al României şi a lui Ioan Irimie pentru cea de procuror-şef al DNA, informează B1 TV.
Mona Pivniceru (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Ana Petrescu
21.12.2012

Mona Pivniceru, care a primit aviz favorabil pentru un nou mandat de ministru al Justiţiei, a afirmat, vineri, că nu renunţă la la propunerile lui Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al României şi a lui Ioan Irimie pentru cea de procuror-şef al DNA, informează B1 TV.

Ministrul Justiţiei a adăugat că va fi făcută o analiză cu privire la cu decizia din 22 noiembrie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care a dat aviz negativ celor două propuneri. Printre motivele invocate pentru respingerea celor doi candidaţi, cuprinse în documentul trimis de CSM ministerului, au fost că Ioan Irimie nu cunoaşte instituţiile UE, iar Tiberiu Niţu are o rezistenţă scăzută la stres.

Avizul CSM de la acea dată are doar rol consultativ, decizia finală aparţinând preşedintelui Traian Băsescu. La rândul său şeful statului, a precizat că va avea o discuţie cu Mona Pivniceru în legătură cu acest subiect, şi că ministrul Justiţiei va trebui să-l convingă că aceste două propuneri sunt valoroase, în condiţiile în care CSM a dat aviz negativ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor