Ministrul Infrastructurii din R. Moldova a aprobat scumpirea tarifelor la transport din 1 martie
alte articole
Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a semnat ordinul care prevede scumpirea tarifelor la transport de la 1 martie. La transportul între raioane, tariful creşte până la 70 de bani pe kilometru pe pasager la categoria de confort II şi 80 de bani la confort I. În interiorul raionului, scumpirea este de 80 şi 90 de bani. Administraţiile locale pot permite o scumpire ceva mai mare, până la 1 leu şi 10 bani/km/pasager în anumite condiţii, transmite Radio Europa Liberă.
Într-un semnal că autorităţile moldovene vor confort sporit pentru călători, ordinul mai prevede că tariful pentru categoria I de confort va putea fi aplicat de către operatorii de transport numai după obţinerea certificatului respectiv de clasificare a autobuzului sau autocarului.
Conform sursei citate, scumpirea vine după o grevă de trei zile organizată săptămâna trecută de transportatorii auto, dar şi noi negocieri.
Aceştia au cerut scumpirea tarifelor, care n-au mai fost mărite de trei ani, dar şi eliminarea unor practici incorecte din sistemul de transporturi.
Miercuri, 16 februarie, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a lansat programul „Transport modern”, care pretinde că urmăreşte modernizarea sectorului, incluzând şi revizuirea tarifelor la călătorii şi a taxelor de autogări. Protestatarii au susţinut însă că nu au fost consultaţi la elaborarea programului.