Ministrul Energiei: "Preţul pe KWh pentru consumatorul casnic ar putea ajunge la 1 leu şi un pic"


Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat luni că preţul pentru un kilowatt-oră (kWh) destinat consumatorilor casnici ar putea ajunge la aproximativ un leu. În cadrul unui eveniment de specialitate, acesta a lansat invitaţia de a colabora, subliniind că îşi doreşte „să fim parteneri într-un termen cât mai scurt”, relatează B1 TV.
Ministrul a precizat că preferă să evite promisiunile populiste, chiar dacă par atractive, şi a insistat asupra importanţei unui parteneriat deschis, prin intermediul unui grup de lucru instituit încă de la începutul mandatului său.
„E tentant să spui: plafonăm la 1 leu. Însă, cu măsuri atât de brutale, nu vei câştiga niciodată încrederea pieţei şi a partenerului economic. Cred că această măsură trebuie construită împreună cu producătorii şi furnizorii, pe baza unor mecanisme clare, printr-un dialog aplicat care să vizeze consumatorul casnic. Astfel, putem ajunge la un preţ final de aproximativ un leu – un leu şi ceva – cu toate taxele, tarifele şi TVA incluse. Vă invit să fim parteneri în acest proces, într-un termen cât mai scurt, în cadrul grupului de lucru deschis încă de la începutul mandatului meu”, a declarat Bogdan Ivan, potrivit Agerpres.
Totodată, ministrul Energiei a subliniat că rolul energiei în economie devine tot mai important, citând date Eurostat.
„Vom avea o formulă care să contribuie şi la stabilizare şi la reducerea inflaţiei. Şocul trecerii de la 0,68 lei la 1,50-1,55 lei pe kWh a fost unul puternic, amplificat şi mediatic. Deşi avem 3,7 milioane de consumatori casnici care folosesc în medie 100 kWh pe lună – plătind anterior 70 de lei, iar acum 150 de lei – creşterea, deşi nu uriaşă în valoare absolută, are un impact semnificativ la nivel de percepţie şi se resimte în preţul tuturor bunurilor şi serviciilor. Dacă în 2019 costul energiei reprezenta, în medie, 2% din preţul final al unui produs, în 2025, conform Eurostat, această pondere a ajuns la 10%. Acest lucru arată clar cât de mare a devenit importanţa energiei în întreaga economie”, a adăugat ministrul.