Ministrul de Externe: România va sprijini Ucraina în domeniul Apărării Cibernetice
alte articole
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat marţi, la Bruxelles, că România va sprijini Ucraina, în conformitate cu cerinţele Alianţei Nord Atlantice, prin operaţionalizarea Fondului de Sprijin pentru domeniul Apărării Cibernetice, gestionat de Serviciile Române de Informaţii (SRI), relatează Mediafax.
În urma summitului NATO din Ţara Galilor la care a luat parte preşedintele Traian Băsescu, România şi-a asumat rolul de naţiune-lider al Fondului de Sprijin pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei.
Cu ocazia întrunirii de la Bruxelles, s-a adoptat o Declaraţie Comună a miniştrilor de externe ai NATO şi ai Ucrainei, prin care se reiterează sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru suveranitatea şi stabilitatea Ucrainei. De asemenea, declaraţia mai vizează planurile de securitate şi militarizare din Marea Neagră, care a devenit o zonă tensionată după invazia rusă din Ucraina.
Ministrul român de Externe şi-a exprimat încrederea în eforturile depuse de Ucraina în domeniul consolidării statului democratic.
Pe 13 septembrie, SRI a precizat că, pe fondul tensionării relaţiilor ruso-ucrainene şi a necesităţii Alianţei Nord Atlantice de a stabiliza graniţa de est, s-au implementat noi măsuri de securitate, precum Fondul de Sprijin, prin contribuţia voluntară a ţărilor membre NATO.