Ministrul de externe Cristian Diaconescu a cerut o evaluare în urma vandalizării mormintelor unor eroi români în R.Moldova

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
07.04.2012

Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, şi ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, au cerut ambasadorului Marius Lazurcă şi ataşatului militar să se deplaseze la Călăraşi pentru a face o evaluare, după ce cimitirul Eroilor Români din oraş a fost vandalizat în noaptea de marţi spre miercuri.

Având în vedere că până în acest moment nu au fost identificaţi autorii, cei doi oficiali au cerut ambasadorului şi ataşatului militar să facă o evaluare la faţa locului şi să contacteze direct poliţia şi procuratura din zonă.

Imediat după producerea actelor de vandalism, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Chişinău, s-a aflat în contact permanent cu autorităţile relevante din Republica Moldova pentru clarificarea circumstanţelor faptelor şi pentru remedierea mormintelor afectate de distrugeri.

Primarul oraşului Călăraşi şi Consiliul local au procedat cu promptitudine la repararea stricăciunilor. De asemenea, comisariatul local de poliţie investighează cazul, în vederea identificării făptaşilor, anunţă MAE.

Cimitirul Eroilor români din oraşul Călăraşi a fost vandalizat de un grup de persoane necunoscute în noaptea din 3 spre 4 aprilie. Vandalii au demontat zece cruci, una fiind distrusă complet, scrie Jurnal de Chişinău.

Reprezentantul Comisariatului de poliţie, Mihail Burcă, a declarat că deocamdată poliţia nu are niciun suspect legat de aceste cazuri. Procurorul raionului, Igor Chiriac, a declarat vineri că în cazul vandalizării cimitirului va fi pornită o urmărire penală.

În iulie 1941, pe locul unde a fost ridicat Cimitirul Eroilor Români şi-au pierdut viaţa 42 de militari români, dintre care identitatea a zece ostaşi rămâne necunoscută. Până în 1960, terenul a fost lăsat în paragină. În 1960, a fost instalată o troiţă. Aceasta însă a fost demontată de autorităţile sovietice. Troiţa a fost reinstalată după 1990.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor