Ministrul Apărării ucrainean: acordul de pace de la Minsk este singura alternativă pentru Donbas
alte articole
Ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, a susţinut marţi că discuţiile cu omologul german Ursula von der Leyen s-au concentrat pe modalităţile de creştere a “nivelurile practice” de cooperare dintre Ucraina şi Germania.
Kievul este implicat într-un conflict cu separatiştii pro-ruşi de peste trei ani în estul Ucrainei, regiune cunoscută sub numele de Donbas. Mai mulţi aliaţi ai Ucrainei, inclusiv Germania şi alianţa NATO, au făcut eforturi diplomatice pentru soluţionarea conflictului.
Aceste eforturi includ acordul de la Minsk – un acord de încetare a focului intermediat în 2015 de Germania şi Franţa între separatiştii susţinuţi de Rusia şi forţele guvernamentale ucrainene.
Deşi s-au redus violenţele, conflictul încă persistă şi cele două tabere sunt încă departe de a soluţiona conflictul pe cale politică.
În ciuda mai multor lansări şi blocări ale acordului de la Minsk, Poltorak a declarat că acordul “reprezintă singura alternativă în disputa cu Rusia”.
Totodată, luna trecută, secretarul de stat american, Rex Tillerson, a afirmat într-o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean că sancţiunile vor rămâne în vigoare “până când Rusia va returna Ucrainei controlul asupra peninsulei Crimeea”. Conform Departamentului de Stat american, Tillerson a mai susţinut, de asemenea, că Moscova trebuie să respecte regimul de încetare a focului în estul Ucrainei, aşa cum este prevăzut în acordurile de pace de la Minsk.