Ministerul rus al Apărării pune presiune pe Putin pentru a anunţa un nou val de mobilizare [WSJ]

Vladimir Putin, la parada de Ziua Victoriei
Redacţia
20.09.2024

După ce a respins la începutul acestui an cererile venite din partea oficialilor din Ministerul Apărării de a anunţa recrutarea mai multor militari pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina, Vladimir Putin se vede din nou pus sub presiune de către şefii armatei, relatează Wall Street Journal.

În contextul în care Ucraina avansează în Rusia, invazia lansată de Putin asupra ţării vecine pune şi mai mult la încercare forţa de muncă a Rusiei, subliniind problemele cronice şi determinând liderii militari ai ţării să facă presiuni pentru o nouă mobilizare, potrivit a trei persoane familiarizate cu discuţiile.

După mai mult de o lună de la prima invazie a teritoriului rus de la cel de-al Doilea Război Mondial, Moscova nu a organizat încă o contraofensivă majoră pentru a împinge trupele ucrainene înapoi peste graniţă.

„În prezent, forţele nu sunt suficiente pentru a atinge obiectivele de război iniţiale, pentru a scoate Ucraina din război, pentru a-i submina potenţialul militar sau pentru a proteja regiunile de frontieră ale teritoriului rus. Din ce în ce mai mulţi oameni spun că mobilizarea este inevitabilă”, a declarat persoana informată cu privire la schimbul cu Putin.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la o cerere de comentarii. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că recrutarea de soldaţi contractuali şi voluntari are loc într-un ritm rapid.

„Acest lucru satisface nevoile Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse”, a declarat Peskov într-un e-mail.

În Rusia, mobilizarea trupelor poate include orice, de la chemarea rezerviştilor la recrutarea persoanelor de vârstă militară în serviciu.

Prima mobilizare a Rusiei de după invazie, din toamna anului 2022, a urmărit să adauge 300 000 de persoane în rândurile armatei ruse, prin chemarea rezerviştilor şi a foştilor soldaţi. Acel efort, care a recrutat, de asemenea, bărbaţi cu puţin sau deloc serviciu militar, a stârnit proteste şi a determinat unele regiuni să închidă graniţele pentru a împiedica bărbaţii să fugă.

Presiunea de a face o nouă mobilizare vine în contextul în care numărul victimelor războiului din Ucraina a ajuns la aproximativ un milion. Faţă de Ucraina, Rusia are un avantaj de forţă de muncă, dacă ne gândim că guvernul de la Kiev trebuind să administreze o populaţie mai mică de un sfert din cea a vecinului său gigant.

Cu toate acestea, deficitul de forţă de muncă a fost o problemă de lungă durată pentru Rusia, unde forţele paramilitare Wagner au recrutat deţinuţi pentru a servi pe front la începutul războiului. Problemele Rusiei sunt din ce în ce mai acute. Cu trupele Moscovei puternic angajate în capturarea oraşului Pokrovsk din estul Ucrainei, Rusia a apelat la recruţi tineri şi neexperimentaţi şi a retras trupe din alte părţi ale liniei frontului din Ucraina pentru a apăra teritoriul rus.

„Rusia nu a muşcat momeala trimiţând la Kursk soldaţi cruciali pentru linia frontului, dar, având în vedere constrângerile, a fost nevoită să ia trupe din Herson şi Zaporojie, unde este mai puţin nevoie de ele”, a declarat Rob Lee, senior fellow la Foreign Policy Research Institute [Institutul de Cercetare în domeniul Politicii Externe - n.tr.], un think tank american de politică externă.

Trupele care au fost trimise în regiunea Kursk includ unităţi de la Brigada 810 de infanterie navală cu sediul în Crimeea, Brigada 155 de infanterie navală şi Regimentul 56 aeropurtat, care au luptat în Zaporojie, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului, un think tank cu sediul în Washington, D.C.

Guvernatorul din Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat la sfârşitul lunii trecute că vor fi formate noi detaşamente special pentru a-i contracara pe ucraineni. Institutul pentru Studiul Războiului a declarat că remanierea trupelor „a evitat declararea mobilizării generale sau o altă rundă de mobilizare parţială, ambele fiind incredibil de nepopulare în rândul societăţii ruse”.

Ce efect ar putea avea o mobilizare asupra societăţii ruse?

Până acum, Rusia a reuşit să menţină nivelul trupelor prin recrutarea de voluntari. La mijlocul lunii iulie, Ministerul Apărării a declarat că a recrutat aproximativ 190.000 de oameni de la începutul anului, iar estimările ruseşti şi occidentale arată că Moscova recrutează aproximativ 1.000 de oameni în fiecare zi din întreaga ţară.

Dar Rusia a câştigat teren în estul Ucrainei prin lansarea unor valuri succesive de soldaţi în liniile ucrainene. Acest lucru duce la un număr mare de decese, iar ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat luna aceasta în Parlament că Marea Britanie estimează că Rusia pierde 1.100 de soldaţi pe zi.

În iulie, Putin a încercat să sporească numărul trupelor prin dublarea unei plăţi unice pentru noii recruţi la 400 000 de ruble, adică aproximativ 4.300 USD, o sumă uriaşă în multe părţi ale Rusiei. Aproximativ 8% din bugetul Rusiei este acum dedicat plăţii personalului militar, spun oficialii occidentali.

Noi staţii de recrutare au fost înfiinţate recent în Moscova, inclusiv în metroul oraşului, unde voluntarii stau la mese pliante şi împart broşuri trecătorilor.

Scăderea efectivelor militare ale Rusiei a devenit dureros de evidentă în timpul ofensivei Rusiei de la începutul acestui an asupra Harkivului, al doilea oraş ca mărime din Ucraina. Forţele ruse au câştigat teren, dar ofensiva, care a fost lansată în mai şi a continuat pe parcursul verii, a suferit pierderi mari şi a fost oprită de ucraineni.

„Ritmul progresului nostru a încetinit. Pentru cei care nu înţeleg, nu există FIZIC NIMENI care să efectueze atacuri”, a scris corespondentul militar veteran Yuri Kotenok într-o postare pe canalul său Telegram la sfârşitul lunii iulie.

Kotenok a declarat că o parte a logicii de a merge înainte cu orice preţ a fost dorinţa comandanţilor de a fi în cea mai bună poziţie posibilă pe câmpul de luptă dacă discuţiile încep mai târziu în acest an.

La întâlnirea cu Putin de la începutul acestui an, oficialii Ministerului Apărării au declarat că preşedintele ar trebui să se folosească de inaugurarea să, şi de creşterea sprijinului politic aferent, pentru a pleda pentru o mobilizare.

Putin a refuzat să facă acest lucru, cu amintirile încă proaspete ale tulburărilor care au urmat mobilizării din 2022. Protestele au cuprins unele dintre cele mai mari oraşe ale Rusiei, birourile de recrutare au fost atacate, iar punctele de trecere a frontierei au fost sufocate de oameni care fugeau.

Liderii ruşi se tem, de asemenea, că o mobilizare ar putea perturba un echilibru delicat pe care au încercat să îl stabilească în percepţia publică asupra războiului. Mass-media rusă şi propaganda de stat au încercat să prezinte războiul ca pe un conflict eroic, dar îndepărtat. Ei doresc ca ruşii să simtă că se pot bucura în continuare de o viaţă normală, alături de creşterea veniturilor şi o mai mare redistribuire a bogăţiei ca urmare a războiului.

„Deşi echilibrul dintre cerinţele frontului şi oferta de forţă de muncă este unul delicat, deocamdată Moscova gestionează situaţia cum poate mai bine. Ceea ce aleg să facă în viitor ţine de priorităţi”, a declarat Ruslan Pukov, directorul think tank-ului moscovit Centrul pentru analiza strategiilor şi tehnologiilor.

O nouă mobilizare ar aduce războiul acasă pentru mai mulţi ruşi, ceea ce Putin ar trebui să justifice printr-o retorică mai tăioasă. Legarea mai multor ruşi de rezultatul conflictului din Ucraina ar putea avea implicaţii politice periculoase pentru Putin.

„Oamenii vor să îşi continue viaţa, care pentru ei este paşnică. Este periculos pentru Kremlin să efectueze o altă mobilizare parţială sau totală”, a declarat Andrei Kolesnikov, un analist independent al Rusiei, cu sediul la Moscova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor