Mineriadele anilor '90, aplicate în politică: Parlamentul se reuneşte din nou joi şi forţează suspendarea lui Traian Băsescu
alte articole
UPDATE 2 - Suspendarea, plănuită pentru joi
În cursul zilei de miercuri, s-q lucrat intens la planul de suspendare a preşedintelui, iar joi dimineaţă este programată la Parlament o nouă şedinţă de plen reunit. În plus, toţi parlamentarii USL au interdicţie de părăsi Bucureştiul.
La o întâlnire la care a participat şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta a discutat cu ceilalţi doi lideri ai Uniunii.
Astfel, unul dintre subiectele discutate a fost şi agenda plenului reunit al Camerelor Parlamentului, care va avea loc joi.
UPDATE 1 - "Nu plecaţi din Bucureşti"
Parlamentarii USL au primit în cursul dimineţii de miercuri SMS-uri de la staff-urile formaţiunilor lor, în care li se cere să nu părăsească Bucureştiul şi că vor fi informaţi pe parcurs despre acţiunile care vor urma.
Aceştia nu au primit informaţii despre o eventuală nouă sesiune extraordinară a Parlamentului, însă li s-a transmis că vor fi informaţi pas cu pas despre acţiunile ce vor urma.
***
A sosit ziua Z?
Parlamentul se reuneşte miercuri, de la ora 16.00 (conform altor surse - joi), iar pe ordinea de zi s-ar afla suspendarea lui Traian Băsescu, conform mai multor surse. Astfel, preşedintele României ar putea fi suspendat din funcţie printr-un eventual vot al majorităţii parlamentarilor.
Există mai multe voci care susţin că la aceasta reuniune a camerelor parlamentare reunite s-ar putea prezenta argumente pentru suspendarea preşedintelui.
Traian Băsescu nu s-ar afla astăzi (miercuri) în faţa primei suspendări din funcţie. El a mai fost suspendat în anul 2007 de către aşa numita "Coaliţie 322", apoi a revenit în funcţie după ce referendumul pentru demiterea sa a fost invalidat.
Locul său la Cotroceni a fost preluat pentru perioada suspendării de către Nicolae Văcăroiu, preşedintele de atunci al Senatului.
Consituţia României: Cum poate fi suspendat preşedintele
ARTICOLUL 95
Parlamentarii USL au primit în cursul dimineţii de miercuri SMS-uri de la staff-urile formaţiunilor lor, în care li se cere să nu părăsească Bucureştiul şi că vor fi informaţi pe parcurs despre acţiunile care vor urma.
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Astfel, Traian Băsescu va putea fi demis din funcţie prin votul majorităţii celor care se prezintă la referendum, dacă legea votată în acest sens de Parlament va fi promulgată de preşedintele interimar al României, adică de şeful Senatului, Crin Antonescu.
De ce a pornit USL "mineriada parlamentară" tocmai acum, atât de brusc?
Oare de ce USL a început să schimbe sau să desfiinţeze - cu atâta vehemenţă şi îndrăzneală până la violenţă - oameni şi instituţíi ştiuţi sau doar bănuiţi a simpatiza cu PDL?
Ei bine, nu trebuie să uităm că momentul de start în toată această prigoană împotriva ideilor democraţiei a coincis cu întoarcerea lui Victor Ponta de la Bruxelles, de la reuniunea Consiliului European.
Consiliul European este o instituţie a Uniunii Europene, alcătuită din liderii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii.
Nu în puţine state din UE, socialiştii - sub diverse denumiri de partid - sunt la putere în această perioadă. Astfel, mai mult ca sigur, premierul român a revenit de acolo convins că socialiştii din Consiliul European îi vor lua apărarea, orice derapaj democratic ar face Victor Ponta însuşi, PSD sau USL.
Părere mai mult decât greşită, întrucât socialiştii europeni nu vor accepta orice din partea unui "confrate", mai ales dacă acesta depăşeşte nişte limite şi calcă în picioare legile şi regulile democratice.
În plus, premierul, inclusiv PSD şi USL, au convingerea - în urma rezultatelor obţinute la alegerile locale - că reprezintă poprul român şi că cetăţenii le vor sări în apărare în orice demers legat de darea jos de la putere atât a membrilor PDL, oriunde s-ar afla ei, cât şi a lui Traian Băsescu.
Din nou, greşeală, întrucât românii îşi dau imediat seama când cineva "sare calul" şi iau atitudine faţă de cel care a exagerat.
În cazul acesta, până şi cei care urăsc la maximum PDL şi pe preşedinte simt că ceva este în neregulă. Românii simt nedreptatea şi iau ca pe un rău faptul că USL dărâmă - prea "pe faţă" şi călcând cu bocancii orice regulă - tot ce a avut sau are legătură cu PDL.