Mihail Gorbaciov dezvăluie „bombele cu efect întârziat” din Rusia, însă autorităţile resping sfaturile lui

Rusia „nu va mai putea fi condusă niciodată cu ajutorul fricii”, de aceea autorităţile ruse trebuie să renunţe la acest gen de conducere şi să înceapă o „nouă perestroika”, a declarat fostul preşedinte al Uniunii Sovietice şi fost secretar general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov, în timpul unei prelegeri susţinute sâmbătă, 30 martie.
Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov. (FRED DUFOUR / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
01.04.2013

Rusia „nu va mai putea fi condusă niciodată cu ajutorul fricii”, de aceea autorităţile ruse trebuie să renunţe la acest gen de conducere şi să înceapă o „nouă perestroika”, a declarat fostul preşedinte al Uniunii Sovietice şi fost secretar general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov, în timpul unei prelegeri susţinute sâmbătă, 30 martie. Kremlinul consideră, însă, că în Rusia sunt deja 'destule perestroici', iar partidul puterii 'Rusia Unită' nu acordă atenţie sfaturilor politicianului 'din cauza căruia a fost pierdută ţara', notează, luni, cotidianul rus Kommersant.

Primul şi singurul preşedinte al URSS a susţinut o lecţie la invitaţia agenţiei de presă RIA Novosti, care organizează o serie de întâlniri cu personalităţi marcante. Organizatorii i-au propus lui Gorbaciov să-şi exprime punctul de vedere pe marginea subiectului 'Omul face istoria sau istoria face omul?'.

'Istoria nu este fatalitate', a declarat Gorbaciov în faţa auditoriului, format în special din studenţi. 'Dacă pleci de la ideea că omul nu poate influenţa mersul evenimentelor istorice, atunci nu mai are niciun sens să participi la activitatea politică', a subliniat fostul preşedinte al URSS, fundamentându-şi teza pe exemplul propriei participări la politică.

În opinia lui Gorbaciov, tocmai alegerile asigură afluxul de 'noi oameni responsabili în toate structurile puterii'. De aceea, Mihail Gorbaciov a criticat modul în care astăzi în Rusia se practică 'numiri de sus' şi se renunţă la alegeri, 'găsind pentru aceasta naiba ştie ce pretexte şi formulând argumente de neînţeles'.

Pe fostul preşedinte al URSS îl îngrijorează în special renunţarea la alegerile pentru guvernatori, lucru în care el vede o 'bombă cu efect întârziat'. Gorbaciov este convins că 'întreaga varietate' de care dispune Rusia 'poate fi păstrată într-un tot unitar doar de federalism', iar federalismul este posibil, în opinia sa, 'doar în condiţii de democraţie'.

Potrivit lui Gorbaciov, în Rusia contemporană 'nu poţi face planuri de viitor şi realiza acţiunile de azi dacă nu funcţionează organisme independente ale puterii - executive, legislative şi juridice'. Iar în legătură cu acei politicieni ruşi care 'doresc atât de tare să fie dictatori', Gorbaciov a propus 'să fie trimişi undeva unde există dictatură'.

În opinia lui Gorbaciov, principalul său merit este acela că 'a investit multe forţe în perestroika', dar că aceasta a fost 'subminată'. Gorbaciov este convins că o întoarcere înapoi nu mai este posibilă în Rusia şi din acest motiv atenţionează: 'Vladimir Putin şi cei care consideră că poţi, revenind la vechile metode, să inoculezi frică şi să conduci prin frică, trebuie să înţeleagă că acest lucru nu le va reuşi'.

Propunându-i puterii ruse să înceapă o nouă perestroika, Gorbaciov a subliniat că actualii politicieni 'vor să ţină puterea, apucând-o cu dinţii'. Acestui lucru îi pot fi opuse doar eforturile comune ale societăţii, al cărei scop este să 'excludă sciziunea în forţe de stânga, de dreapta şi de alt fel, să nu admită lupta dintre ele'.

Reprezentanţi ai elitei politice ruse au manifestat scepticism în legătură cu propunerile fostului lider sovietic. 'Vreau să sper că în Rusia nu va mai fi nicio perestroika. Avem destule perestroici', a declarat secretarul de presă al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov.

'Mihail Gorbaciov a fost deja iniţiatorul unei perestroici. Drept rezultat, am pierdut ţara', este de părere secretarul Consiliului General al partidului 'Rusia Unită', Serghei Neverov. În opinia lui Neverov, tocmai actuala politică 'a permis menţinerea statului, soluţionarea problemei sărăciei şi stoparea criminalităţii - urmări la care a dus în Rusia chiar politica lui Gorbaciov'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor