Mihai Răzvan Moraru: "Secretul de stat a devenit în România un instrument de protejare a puterii"

Analistul politic Mihai Răzvan Moraru avertizează că dosarul alegerilor anulate din 2024 riscă să fie uitat şi să rămână fără răspunsuri, asemenea celor privind Revoluţia, Mineriadele sau evenimentele din 10 august. Într-o postare pe Facebook, el acuză autorităţile că mizează pe trecerea timpului şi pe scăderea interesului public.

Moraru susţine că una dintre cele mai mari probleme ale României este lipsa de transparenţă în privinţa informaţiilor clasificate. Analistul acuză folosirea secretului de stat pentru protejarea puterii şi pune sub semnul întrebării eficienţa mecanismelor prin care instituţiile şi cetăţenii pot verifica deciziile autorităţilor.

„Secretul de stat a devenit în România un instrument de protejare a puterii. Nu a societăţii!”, afirmă el.

Moraru ridică o serie de întrebări despre criteriile în baza cărora informaţiile sunt clasificate, despre cei care iau aceste decizii şi despre controlul exercitat asupra lor:

„Cine decide şi cum că o informaţie trebuie ascunsă publicului? Cine îi verifică pe cei care decid asta? Care sunt criteriile în baza cărora se decide? Cine verifică legalitatea şi proporţionalitatea acestor decizii?”

În opinia analistului, controlul puterii presupune acces la informaţii, independenţa celor care fac verificările, resurse transparente pentru investigarea abuzurilor şi sancţiuni atunci când acestea sunt constatate. El susţine că aceste condiţii nu sunt respectate şi avertizează că simpla publicare a unor documente nu asigură transparenţa dacă publicul nu poate identifica cine a luat o decizie, cine a beneficiat de ea şi cine răspunde pentru eventualele nereguli.

Redăm textul integral al postării:

Haide domnule! Iar vorbim de ruşi, de alegerile anulate şi de ce s-a întâmplat în 2024?

Observ tot mai des astfel de comentarii la postări sau articole de presă, unde se revine pe aceste subiecte. De fapt, acesta a fost şi scopul autorităţilor: să treacă timpul, să nu mai existe interes iar acest dosar să urmeze traseul celorlalte ( Revoluţie, mineriade, 10 august ) - uitate şi nerezolvate. Efectul? Interferenţa şi propaganda rusă, banii negri sau manipularea - devin tot mai neimportante pentru oameni!

Dar ştiţi, democraţia a fost şi a rămas relativ simplă în principiile sale, însă sistemul prin care noi, ca cetăţeni, putem controla puterea - a devenit unul tot mai complicat. În mod intenţionat, normal!

Democraţia nu se traduce doar prin organizarea unor alegeri la fiecare patru ani, pentru a ne alege un parlamentar, un primar sau un preşedinte de ţară. Nu! Alegeri se fac şi în Rusia, le organiza şi Ceauşescu, pentru a mima libera alegere, având însă grijă ca orice opoziţie să fie anihilată.

Democraţia se bazează pe capacitatea societăţii de a verifica, de a corecta, de a limita şi dacă e cazul de a înlocui puterea, atunci când aceasta încalcă limitele de mandat sau de lege.

Este vorba de checks and balances - mecanismele şi procedurile prin care puterea este controlată şi răspunde pentru încălcarea lor. Acestea sunt cele care opresc transformarea puterii în forţă discreţionară. Le avem oare noi?

Ei şi care sunt acele mecanisme în România? Parlamentarii ( cum spun unii lideri politici că mai fac o comisie )? Glumim dacă asta credem. Mai ales că acele comisii sunt doar locuri de răfuială politică! Şi vă explic de ce!

În ultimii 30 de ani, puterea ( executivă, administrativă, economică, tehnologică, de securitate, judecătorească ) a crescut mult mai mult decât capacitatea instituţiilor şi a cetăţenilor de o supraveghea, chiar dacă de atunci şi până acum digitalizarea ar fi trebuit să simplifice acest proces. Şi asta s-a întâmplat în toată lumea vestica, nu doar aici. Doar că la noi deja neadaptarea statului a devenit sufocantă.

Acum 30 de ani, centrele de putere erau uşor de identificat: guvern, parlament, presă ( care între timp şi-a pierdut mult din putere ), justiţie. Şi în aceste trei decenii s-au adăugat noi şi noi instituţii care au preluat din puterea guvernamentală : agenţii peste agenţii, noi companii de stat ( peste 1.000 ), noi structuri de securitate naţională, plus structuri supranaţionale, au apărut şi platformele digitale pe care statul comunică tot mai mult ( cum şi cât vrea un algoritm ) sau solicită/ eliberează documente / decizii etc.

Între timp, dezbaterile publice şi consultările aproape că au dispărut. Avem documente care stau în “dezbatere publică” pe un site undeva, avem teme importante care se dezbat în circuit închis, avem tot felul de simpozioane şi “întâlniri de lucru” la care se comunică în mare parte tot în circuit închis, cu excepţia unor comunicări seci. Nu ştim însă cine şi unde se ia decizia. Iar consultarea a devenit o simplă publicare pe un portal. Aşa aflăm de unele legi pestriţe aproape de adoptare sau după adoptare.

Aşa am ajuns în 2026 să avem o transparenţă informaţională cu POTENŢIAL enorm prin digitalizare , dar care în realitate aproape e cu mult mai slabă ca acum 30 de ani.

Iar acel parlamentar pe care noi îl alegem la fiecare patru ani nu are nici capacitatea şi nici resursele pentru a putea verifica această nouă structură de putere. Asta normal, dacă el chiar ar vrea să facă asta. Dar şi parlamentarul a devenit un simplu executant, în funcţie de ce i se transmite de la partid, pe grupul de whatsapp: votezi A sau votezi B! Dacă vrei să prinzi lista şi peste 4 ani!

Puterea din România a migrat în mod de la instituţii formate din aleşi către instituţii formate din oameni numiţi de aleşi. Iar deciziile importante se iau tot mai mult prin reglementări secundare, nu prin legi. Dacă am vrea să întrebăm azi cine răspunde de securitatea cibernetică a ţării, de strategia de AI, de informaţiile clasificate, de securitatea financiară - am afla că fie nu ştim cine răspunde, fie nu răspund oameni aleşi.

Dar cea mai mare problemă în România e fix informaţia clasificată. Cine decide şi cum că o informaţie trebuie ascunsă publicului? Cine îi verifică pe cei care decid asta? Care sunt criteriile în baza cărora se decide? Cine verifică legalitatea şi proporţionalitatea acestor decizii?

Nu ştim! Nu există cazuri de declasificare pentru nerespectarea acestor reguli. Sau pentru că cineva a comis un abuz, folosind clasificarea ca metodă de a ascunde informaţii publice. Nu ştim cum decid instituţiile strategice din ţară asta. Nu ştim cine răspunde pentru deciziile luate acolo.

Secretul de stat a devenit în România un instrument de protejare a puterii. Nu a societăţii! Şi spun asta pentru că azi nu sunt respectate patru condiţii esenţiale:

1. Accesul la informaţii, prin care instituţiile de control să poată afla ce face puterea.

2. Cei care verifică prin control să nu depindă de putere.

3. Să avem resurse transparente şi o autoritate care să investigheze în mod real abuzurile.

4. Să existe sancţiuni în cazul abuzului, decizii anulate şi putere pierdută.

Curtea de conturi e condusă de cei care deţin puterea la momentul numirilor. Aşa e şi ANRE, CCR, şefii de parchete şi ce mai doriţi voi.

Este forma prin care democraţia a fost golită treptat de conţinut, cu instituţii şi aleşi de formă, cu excepţia câtorva oameni.

Şi revenind la început. Statul român nu reuşeşte de doi ani să explice momentul anulării alegerilor. Şi acel moment a fost clasificat, uitat de instituţiile de control, dar şi de aleşi, fără a exista sancţiuni. Dar ni se explică mereu că este o “speţă complexă”. Cam ca toate temele sensibile din România.

Iar asta se numeşte opacitate prin complexitate. Şi asta a devenit în România principala formă de ascundere a informaţiei.

Ca să fie mai uşor de înţeles: degeaba îmi publici mie hotărâri, contracte publice şi bugete. Dacă eu nu pot înţelege din acestea cine a iniţiat cheltuirea banului public în mod nejustificat, unde s-a furat, cine a beneficiat după acel contract, cine a verificat şi cine a răspuns pentru acea decizie şi sub ce formă.

Degeaba avem alegeri, dacă noi nu putem controla şi evalua corect puterea. Indiferent de numele partidului.

De doi ani statul român se face că rezolva momentul 2024. În realitate însă, dosarul este împins către uitare, ca multe altele. Iar asta nu se poate numi democraţie funcţională.

“România onestă” pentru cei care clasifică ce vor, când vor! Iar la final, dacă se ajunge în instanţă, găsim forma prin care utilizăm prescripţia! Asta dacă nu îl clasăm înainte!