Bani, scrumbie, pălincă şi miere pentru a "rezolva" dosare. Doi procurori din Constanţa, trimişi în judecată pentru corupţie

Doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de fapte de corupţie, a anunţat marţi Parchetul General.
Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă se află în arest preventiv de la jumătatea lunii mai. Primul este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, iar cel de-al doilea, de instigare la abuz în serviciu.
Ştefan este acuzat că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, ar fi primit circa 110.000 de euro de la Daniel Dumitru Learciu pentru a interveni pe lângă funcţionari din mai multe instituţii publice. De asemenea, de-a lungul timpului, ar fi încasat sume mari de bani şi ar fi primit diverse produse — miere, scrumbie, pălincă şi miel pentru drob — pentru a „rezolva” dosarele penale ale unor cunoscuţi.
„La data de 8 aprilie 2026, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în biroul său din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a primit în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 60.000 euro de la o persoană, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul unei unităţi de parchet subordonate, promiţând că îl va determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a soluţiona într-un sens favorabil un dosar penal”, potrivit Parchetului General, citat de Hotnews.
La rândul său, procurorul Teodor Niţă este acuzat că ar fi încercat să influenţeze un ofiţer din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Constanţa pentru ca acesta să nu aplice măsurile legale în cazul unei firme administrate de o persoană apropiată magistratului.
Gigi Valentin Ştefan are o vechime în procuratură de 28 de ani. Teodor Niţă este procuror în Constanţa de 19 ani, iar în 2020 a candidat, fără succes, la şefia DIICOT.