Mesajul Elenei Udrea către "lustragii de statui" care vorbesc de protecţia oferită de Băsescu apropiaţilor
alte articole
Aflată în Arestul Poliţiei Capitalei şi cercetată pentru corupţie în două dosare penale, Microsoft şi Gala Bute, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a transmis un nou mesaj pe contul său de Facebook intitulat "Fractura de logică a lustragiilor de statui".
"Se aude tot mai des şi asurzitor întrebarea: "de ce apropiaţii lui Traian Băsescu nu au fost anchetaţi în timpul mandatului acestuia de Preşedinte?" Răspunsul dat de diverşii părerologi este că apropiaţii au fost protejaţi de fostul şef al statului. Şi aici se opreşte raţionamentul. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, înseamnă că aceiaşi procurori de astăzi au răspuns, în trecut, la comenzi politice. Ceea ce ne face să ne gândim că dau curs şi astăzi tot unor comenzi", a precizat Elena Udrea.
Dacă se urmează logica asta, Elena Udrea evidenţiază că se poate specula în două direcţii: 1) Procurorii asigură protecţie noii Puteri politice, aşa cum ar fi făcut şi cu cea trecută. 2) Procurorii acţionează politic împotriva fostei Puteri.
"Deci, logicienilor care o tot ţin gaia-maţu cu protecţia oferită de Traian Băsescu apropiaţilor săi, le recomandăm fie să renunţe la această aberaţie, fie să susţină că şi acum procurorii acţionează politic", a concluzionat Elena Udrea.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.