Merkel: Germania îi va susţine pe cei afectaţi de interdicţia de călătorie în SUA
alte articole
Cancelarul german Angela Merkel a criticat din nou în cursul zilei de luni ordinul executiv semnat de preşedintele Donald Trump ce interzice cetăţenilor din şapte ţări majoritar musulmane să pătrundă pe teritoriul american şi care suspendă temporar acceptarea de refugiaţi de către SUA.
“Bătălia necesară şi decisivă împotriva terorismului nu justifică în niciun fel plasarea anumitor grupuri de persoane sub o suspiciune generală – în acest caz musulmani sau persoane ce au o anumită origine”, a declarat Merkel reporterilor în Berlin.
Ordinul executiv semnat de preşedintele american Donald Trump privind restricţionarea călătoriilor în SUA a creat haos pe aeroporturi şi a declanşat un val răspândit de critici şi proteste în SUA şi străinătate.
Angela Merkel, cunoscută pentru politica sa de tipul “uşilor deschise” pentru cei care fug de război, a declarat că interdicţia de călătorie impusă de SUA contrazice “conceptul fundamental al ajutoarelor internaţionale pentru refugiaţi”, notând că guvernul german se consultă cu alte naţiuni europene pe această temă.
“Cancelarul şi Ministerul de Externe vor face tot ce vor putea, în special pentru persoanele cu dublă cetăţenie afectate, pentru a clarifica implicaţiile juridice şi pentru a le reprezenta interesele în condiţiile legii”, a declarat Merkel.
Katia Kipping, lideră a opoziţiei germane şi preşedintă a Partidului Stângii, a declarat luni că partidul ei analizează prevederile legale pentru a contesta ordinul lui Trump privind imigraţia.
Kipping a declarat postului german de televiziune N-TV că măsurile luate de SUA reprezintă o “cruciadă împotriva musulmanilor, dar şi împotriva drepturilor civile”.
În SUA, patru judecători federali au acţionat pentru a opri deportările, iar avocaţii pentru drepturile civile au avertizat că lupta juridică s-ar putea direcţiona la Curtea Supremă a Statelor Unite.
Interdicţia de călătorie vizează persoane care deţin paşapoarte iraniene, irakiene, libiene, somaleze, sudaneze, siriene şi yemenite şi va fi valabilă timp de 90 de zile. În acelaşi timp, ordinul executiv al lui Trump blochează pe termen nedefinit refugiaţii să pătrundă în SUA.
În acelaşi timp, cercetătorii din SUA s-au întrebat de ce ţări precum Arabia Saudită, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite nu au fost vizate de interdicţie, despre care Trump susţine că va reduce ameninţarea terorismului islamist.