Meloni, nemulţumită de cadrul reuniunii de la Paris. Reproşează excluderea ţărilor est-europene de la eveniment

Premierul italian Giorgia Meloni a fost ultima sosită la Palatul Elysee, luni, semn că nu a fost foarte convinsă de summitul informal convocat de Macron la Paris. Potrivit publicaţiei Il Manifesto, nemulţumirea premierului italian vizează practic modelul adoptat de Macron.

Meloni susţine că summitul ar fi trebuit să fie mai degrabă formal şi oficial, la Bruxelles şi nu la Palatul Elysee, cu toţi cei 27 prezenţi, în loc de un grup restrâns din care au fost excluse aproape toate ţările est-europene, cele din prima linie.

Aşteptările la Roma au fost, prin urmare, scăzute, chiar dacă premierul a dat asigurări că se bucură de convorbirea telefonică dintre Trump şi preşedintele francez din ajunul întâlnirii.

Dar acestea sunt doar câteva dintre motivele rezervelor şefului guvernului italian - cele evidente, uşor de recunoscut, mai ales pentru că ţările care contestă excluderea sunt exact cele care nu au fost invitate.

Apoi sunt motivele de fond, cele despre care nu se poate vorbi deschis. Unul dintre ele este rolul dominant al lui Emmanuel Macron, o prezenţă care nu este chiar pe placul Romei, în ciuda salutului cordial dintre cei doi lideri la finalul summitului. Însă, mai presus de toate, diferenţa fundamentală constă în opţiunea strategică: Giorgia Meloni nu are nicio intenţie de a se distanţa de Donald Trump sau de a adopta o poziţie radicală care ar putea duce la o ruptură ireparabilă.

În spatele uşilor închise, premierul italian nu uită să sublinieze ceea ce ea consideră a fi limitele oficiale ale formulei concepute de Macron, despre care spune că slăbeşte mai degrabă decât întăreşte Europa în confruntarea sa cu Statele Unite.

Ea a insistat mai ales asupra excluderii ţărilor cele mai expuse riscului de extindere a conflictelor, când ar fi trebuit, dimpotrivă, să se lucreze la includerea lor.

În ceea ce priveşte confruntarea cu Statele Unite, Giorgia Meloni este cea care marchează cel mai mult distanţa: spune „nu” unui „format anti-Trump”, deoarece Trump este un aliat, nu un adversar. Europa trebuie să strângă rândurile cu gândul la dialog, nu la confruntare. Trebuie să insistăm pe o cale care implică Statele Unite, pentru că „într-un context euro-atlantic se întăreşte securitatea SUA şi a Europei”.

America lucrează pentru pace şi „noi trebuie să ne facem partea noastră”, a declarat ea. Solicitarea americană de a-şi asuma responsabilitatea pentru apărare ar trebui văzută şi ca o oportunitate. Este timpul să întrebăm „ce pot face americanii pentru noi”. Este timpul să ne întrebăm „ce putem face noi pentru noi înşine”.

Aceasta poziţie a fost convenită convenită împreună cu Antonio Tajani, ministrul de Externe şi lider Forza Italia, partidul cel mai apropiat de Bruxelles din coaliţie: alături de Europa, dar fără a se rupe legăturile cu Trump. O strategie mult mai uşor de enunţat decât de pus în practică. Totuşi, premierul încearcă să gestioneze această situaţie încă de la început. Ea adoptă o abordare diferită faţă de atacul frontal al vicepreşedintelui J.D. Vance, poziţionându-se distinct faţă de alţi lideri europeni. Reaminteşte că exprimă „concepte similare” de mult timp şi conchide: „Înainte de a garanta securitatea în Europa, trebuie să ştim ce apărăm.”

În curând, pe masă se vor afla alegeri concrete şi decisive: bani şi trupe. În privinţa acestora din urmă, poziţia Italiei este clară şi inflexibilă – orice contingent militar italian va fi desfăşurat doar în cadrul unei misiuni ONU. Pe partea financiară, Roma profită de deschiderea Germaniei de a exclude din Pactul de Stabilitate cheltuielile de apărare – în esenţă, fondurile destinate reînarmării ce depăşesc 2% din PIB. Deşi nu este scutirea generală pe care şi-ar dori-o Italia, reprezintă un pas în direcţia dorită. Sau, mai bine zis, ar fi, dacă Olaf Scholz şi-ar putea menţine poziţia de cancelar până la capăt.

Până la alegerile din Germania, Europa rămâne în aşteptare, iar niciun lider european nu-şi face iluzii în această privinţă. Summitul de ieri nu ar fi putut ajunge la nicio concluzie concretă, mai ales cu doar o săptămână înaintea unui vot crucial la Berlin.

La ieşirea din Palatul Elysee, premierul italian a păstrat tăcerea evitând orice declaraţie. Şi-a permis doar câteva luări de poziţii exprimate la summit şi care l-ar fi putut irita pe Donald Trump. Nici o menţiune despre sprijinul ferm pentru Ucraina. Dacă ne amintim de declaraţiile acide pe care Giorgia Meloni le făcea cu generozitate până acum câteva săptămâni, această tăcere devine mai grăitoare decât orice discurs.