Medicamentele pentru piaţa internă fabricate în 2011 în România, cu 40% mai puţine faţă de 2006

(FRED TANNEAU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
15.03.2012

În România s-au fabricat anul trecut circa 190 milioane cutii de medicamente pentru piaţa internă, mai puţin cu 40% faţă de 2006, când au fost aproximativ 315 milioane cutii, valoarea deficitului ridicându-se la 1,5-2 miliarde lei, potrivit unei analize realizată de Dragoş Damian, CEO Terapia Ranbaxy.

"Valoarea cumulată într-un cincinal a producţiei industriale farmaceutice evaporate este estimativ de 1,5-2 miliarde de lei, fără a socoti evoluţia incrementală, adică potenţialul de creştere avut de producţia suspendată", este una dintre concluziile analizei.

Potrivit lui Damian, acest lucru înseamnă pentru România: un deficit direct echivalent cu 0,2-03% din PIB-ul lui 2011, fără a se lua în seamă impactul în PIB al furnizorilor de bunuri şi servicii din industriile conexe care deserveau produsele suspendate din producţie, zeci de milioane de lei în taxe şi impozite pierdute de către statul român, o dezechilibrare a balanţei comerciale cu circa 1%, o sarcină de plata suplimentară din bugetul FNUASS pentru a deconta medicamente mai scumpe sau dependenţa de importurile de medicamente "chiar şi pentru cele mai banale preparate".

Totodată, pentru industrie, scăderea înseamnă dispariţia unui capital de lucru esenţial pentru dezvoltarea şi modernizarea pe termen lung a industriei farmaceutice româneşti, şomaj sau necrearea de noi locuri de muncă, decapitalizare, decompetitivizare, impact asupra exporturilor.

"Au dispărut în mare măsură pentru că reglementările date de reprezentanţii statului român au sabotat industria locală de medicamente (de exemplu, între 2006-2009, medicamentele fabricate ân România aveau o marjă de distribuţie mai mică decât cele importate, făcând România mai mult decât oricând dependentă de importuri", mai spune Dragoş Damian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor