Mărturia unui profesor român aflat în Coreea de Sud în plină epidemie de coronavirus

Ioana Ardelean, „visiting professor” la Inje University din oraşul Gyungnam, Coreea de Sud, este o româncă ce s-a nimerit să se afle în această ţară chiar în timpul epidemiei cu Covid-19.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Ioana Ardelean povesteşte care au fost măsurile luate de autorităţile sud-coreene pentru a împiedica extinderea coronavirusului.

Profesoara subliniază faptul că „prevenţia şi întreruperea cât mai rapidă a lanţurilor de propagare a virusului de la om la om este vitală”.

„Comportamentul responsabil nu e un efort şi nici nu necesită multe resurse! Populaţia este cea care poate opri propagarea, nu autorităţile. Izolarea e neplăcută dar nu a omorât pe nimeni”, a subliniat Ioana Ardelean.

Redăm postarea profesoarei:

În Coreea de Sud

Prevenţia şi întreruperea cât mai rapidă a lanţurilor de propagare a virusului de la om la om este vitală.

Comportamentul responsabil nu e un efort şi nici nu necesită multe resurse! Populaţia este cea care poate opri propagarea, nu autorităţile. Izolarea e neplăcută dar nu a omorât pe nimeni.

Vă las aici un scurt raport în caz că vă întrebaţi cum e să fii în mijlocul epidemiei, pt că virusul nu se vede, nu se simte în prima fază aşa că nici nu ai habar când te întâlneşti cu el.

în Coreea de Sud:

1. dezinfectant de mâini se găseşte la intrarea în fiecare clădire publică încă din ianuarie, iar gardianul/portarul îţi face observaţie în caz că nu îl foloseşti atât la intrare cât şi la ieşire.

În supermarketuri este dezinfectant la intrare, în mod obişnuit, în zona de unde iei coşul. (Săpun şi hârtie pt şters pe mâini în toate toaletele publice sau din clădiri publice)

2. majoritatea oamenilor purtau deja măşti (în ianuarie) şi îi sfătuiau pe ceilalţi să facă asemenea. (nu mai vorbesc de semnalistică şi postere de informare/conştientizare omniprezente)

3. când au început să fie cazuri în ţară, toţi vânzătorii din magazine mici şi mari, malluri, supermarketuri etc. au fost obligaţi să poarte mască.

4. Korea a decis încă de la început să ofere date în mod clar şi transparent

5. Seoul – un oraş cu 10 mil. de locuitori şi 25,6 mil. în zona metropolitană (mai mult decât toată România) are se pare în jur de 108 cazuri.

6. totul mergea bine până când o tanti din oraşul Daegu, pleacă de la spital refuzând să fie testată (pe motiv că nu are simptome şi nu a călătorit în afara ţării) şi umblă liberă, inclusiv la slujba sectei pe care o frecventează. (până în prezent 80% dintre cazuri se înregistrează acolo)

7. semestrul 2 se amână pentru 2 săptămâni pt toate universităţile. (probabil şi pt şcoli şi licee) toţi studenţii stau acasă, cursurile se vor recupera după ce trece pericolul. Până atunci au primit diverse teme pe care să le cerceteze în particular.

8. încep mesajele de alertă şi curg câte 10 pe zi. Foarte stresante dar utile şi eficiente.

Se anunţă în timp real câte cazuri au apărut în cursul zilei, în ce zone, la ce ore şi ce trasee au făcut cei contaminaţi. Se conturează “a moving line” care trebuie evitată. Apoi la anumite intervale vin mesaje care informează că zonele şi mijloacele de transport în care au circulat virusaţii au fost dezinfectate şi sunt acum sigure pt populaţie.

9. apar primele aplicaţii on line cu hărţi care îţi arată de asemenea unde au fost identificate cazuri şi ce legături există între ele şi la ce rază sunt faţă de tine: (20, 15, 10, 5 km)

10. cazurile cresc exponenţial şi lumea evită pe cât poate să iasă afară, dar majoritatea îşi continuă munca.

11. toată lumea, dar absolut toată lumea poartă mască. (e reconfortant când fiecare om cu care te intersectezi poartă mască, pe principiul eu nu dau de la mine, tu nu dai de la tine.)

12. semestrul 2 se mai amână cu încă 2 săptămâni, şi începe organizarea pentru cursuri on-line.

13. se montează cutii cu dezinfectant pt mâini şi în lifturi

14. se golesc rafturi în supermarketuri dar se şi umplu la loc

15. se închid dotările ce nu sunt neapărat necesare: biblioteci, săli de sport etc. şi toate evenimentele ce presupun adunări de oameni.

16. pentru mai mare eficienţă se introduc posturi de testare drive-in, pentru a depista cât mai repede cazurile, pentru a limita contactul, a le tria, a le izola şi a nu supraaglomera spitalele.

17. se continuă ritmul zilnic de muncă iar la intrarea în diferite spaţii publice (în universităţi spre exemplu) se testează de dimineaţa până seara (pt febră şi simptome) tot staff-ul, care intră.

18. se epuizează stocurile de măşti în magazine, dar se anunţă când vor fi din nou stocuri pt că aici masca e obligatorie.

19. testarea drive-in se confirmă foarte eficientă şi numărul de contaminaţi depistaţi creşte cu rapiditate.

20. stocul de măşti se reface la fiecare 5 zile iar pt a acorda acces tuturor şi a evita îngrămădeala sau specula, oamenii sunt aşteptaţi să cumpere măşti în anumite zile din săptămână în funcţie de ultima cifră a anului naşterii cu buletinul în mână şi cu scannarea digitală a id-ului la cumpărare.

21. Oamenii sunt îngrijoraţi dar par încrezători în sistemul lor sanitar. Tot ei spun că după epidemia MERS din 2015 s-a impus upgrade-ul spitalelor din ţară cu unităţi de paturi pentru izolare şi epidemii.

Încă din ianuarie, coreenii au început să producă kitul de testare şi să îl producă la scara mare, aşa că... acum contează pe el.

Desigur că sunt şi frustrări, nemulţumiri şi probleme, dar coreenii sunt un popor disciplinat...

Vom vedea ce va fi,

Până atunci prevenţie şi conştientizare!”