Mariana Câmpeanu: suspendarea pensiei speciale a lui Vişinescu, prin decizie a Instanţei

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat marţi seară, că torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de genocid, i se poate suspenda numai pensia specială şi nu i se poate lua pensia bazată pe contribuţia pe care a plătit-o de-a lungul timpului, informează agerpres.ro.
(MICHAEL KAPPELER / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
04.09.2013

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a explicat marţi seară că torţionarului Alexandru Vişinescu, care este acuzat de genocid, i se poate suspenda numai pensia specială şi nu i se poate lua pensia bazată pe contribuţia pe care a plătit-o de-a lungul timpului, la postul România TV.

"Dânsul (Alexandru Vişinescu - n. r.) a lucrat în sistemul penitenciar. Acolo, ştiţi că există, în afară de pensia din sistemul public, şi o pensie specială, care se acordă. Aceea, probabil, va fi suspendată, pentru că pensia din sistemul public, bazată pe contribuţia pe care a plătit-o persoana respectivă, nu se suspendă. Nici unui criminal care este închis nu i se suspendă pensia. Dar este vorba despre pensiile speciale şi, aici, într-adevăr, aceste pensii speciale trebuie date pentru o activitate specială. Şi aceea cred că se va suspenda".

Mariana Câmpeanu a precizat că pentru a suspenda pensia specială trebuie să se dea o decizie în acest sens de către Instanţă:"Cele două pensii sunt separate. Se calculează separat şi se plătesc din fonduri separate. Deci, aceasta nu este o problemă. Decizia trebuie să o dea Instanţa. Este un sistem care este gestionat de Ministerul Justiţiei şi trebuie schimbată legea, aşa cum am spus şi eu anterior. Dacă va fi o decizie, noi o aplicăm".

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat între anii 1956 - 1963, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte pentru săvârşirea infracţiunii de genocid.

Alexandru Vişinescu a fost chemat marţi la Parchetul General, unde procurorii l-au anunţat că a fost pus sub acuzare. El nu a dorit să facă declaraţii presei şi a cerut procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Alexandru Vişinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea ca în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor